Ioan Aurel Pop, președintele Academiei: „Asta îi doresc eu țării: să ne redea demnitatea de a fi români”

Astăzi se împlinesc 105 ani de la 1 Decembrie 1918, iar România se golește de cei mai utili români și se umple cu imigranți. Care este mesajul președintelui Academiei Române de Sărbătoarea Națională a României.

”Românii părăsesc în parte țara nu neapărat că nu se poate trăi în ea, ci pentru că în alte părți se trăiește (deocamdată) mai bine. Și lumea este acum mobilă. În copilăria și prima mea tinerețe lucrurile erau clare: aproape nimeni nu putea părăsi România decât clandestin, înotând prin apele Dunării. Era bine - era rău, nu prea conta, fiindcă eram condamnați să trăim în spațiul „carpato-dunăreano-pontic”, alături de „cel mai iubit fiu al poporului”. Evident, țara era ca o închisoare. După ce granițele s-au deschis, am căzut în extrema cealaltă și ne-am risipit până în Noua Zeelandă, fiindcă așa știm noi să facem. (...)

E rău că pleacă românii, mai ales cei educați cu multe sacrificii în universități bune de stat, pe banii plătiți ca impozite de toți românii. Dar trebuie să ne obișnuim cu gândul că lumea se mișcă. Aflu că aproximativ 10% dintre locuitorii Franței sunt islamici. Nu știu ce va fi în viitor. Și la noi, în locul românilor plecați vin alți oameni. Teama că țara se va depopula („în 2050 vom fi 15 milioane”), fiindcă ne luăm lumea în cap și pentru că nu mai facem copii, este neîntemeiată: mereu vor veni alții în loc, pentru că mereu a fost așa. (...)

Fiii României nu trăiesc deloc în frăție, ba, dimpotrivă, se dușmănesc mai tare decât ar face-o inamicii străini ai țării. Armele noastre de tărie ar trebui să fie cartea, școala, cultura și prin acestea s-ar fi putut să ajungem la libertate. Or noi, azi, ne confruntăm cu analfabetismul de toate felurile.

Că facem cu toții pe deștepții, că ne pricepem la toate, că dăm sfaturi mereu (și când nu ni le cere nimeni), că urâm succesul vecinului, că promovăm prostia și incompetența, că ne avântăm la putere fără nicio pregătire și câte altele, nu este cel mai rău lucru. Rău este că nu mai muncim cu drag pentru noi și familie, că nu mai visăm în versuri (ca cele ale lui Eminescu), că nu ne mai este prieten „râul, ramul”. România are nevoie de români ca să trăiască, are nevoie de dragostea românilor, ca o casă care se cuvine primenită, gătită de sărbătoare, apărată cu gard bun, fiindcă furii veghează. (...)

Încă este o mare competiție între țări și nimic nu este bătut în cuie. Iubim toate țările lumii, dar a noastră trebuie să ne fie la suflet. Apărând-o pe a noastră, le protejăm și pe celelalte, fiindcă țara universală („globală”) este o utopie. Arghezi zice în poezia „Mamă țară”: „Maică, mulți te-au dușmănit/Că ești neam blagoslovit”. Dacă este așa - și așa este: suntem blagosloviți! - atunci trebuie să fim demni de darul acesta lăsat de strămoși și nu să ne complacem în starea de epigoni. Asta îi doresc eu țării: să ne țină și să ne redea demnitatea, bucuria de a fi români”, declară Ioan Aurel Pop într-un apmplu interviu publicat de jurnalul.ro.