IPJ Cluj intensifică măsurile de siguranță pentru sărbătorile de iarnă și trecerea în noul an. Traficanții de petarde, luați în vizor
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 18:41
- Eveniment
- Ascultă știrea
În contextul apropierii sărbătorilor de iarnă și al minivacanței de Revelion, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj a anunțat că va intensifica măsurile de ordine și siguranță publică la nivelul întregului județ.
Potrivit comunicatului oficial, zilnic, polițiștii clujeni vor acționa pentru menținerea unui climat de siguranță, prevenirea faptelor antisociale și asigurarea intervenției operative în sprijinul cetățenilor, în special în zonele cu afluență mare de persoane.
Măsurile speciale vizează și târgurile de iarnă sau alte evenimente publice specifice acestei perioade, unde va fi acordată o atenție sporită fluxului de persoane, pentru prevenirea incidentelor și desfășurarea manifestărilor în condiții de siguranță.
Pe linia siguranței rutiere, polițiștii vor acționa pe principalele artere și rute intens circulate, pentru fluidizarea traficului, prevenirea accidentelor și combaterea comportamentelor periculoase la volan, precum viteza excesivă, consumul de alcool sau substanțe psihoactive și neconformitățile tehnice ale vehiculelor.
De asemenea, IPJ Cluj desfășoară acțiuni pentru prevenirea comercializării și utilizării ilegale a materialelor pirotehnice, cu accent pe protecția minorilor și siguranța cetățenilor.
Inspectoratul recomandă cetățenilor să manifeste prudență, să respecte normele legale și să semnaleze orice situație de risc la numărul unic de urgență 112.











