ITM a prins 50 de paznici angajaţi ilegal pe Autostrada Transilvania

ITM a prins 50 de paznici angajaţi ilegal pe Autostrada Transilvania
Inspectorii de la ITM au verificat la începutul acestei luni modul în care sunt angajaţi oamenii care asigură paza pe Autostrada Transilvania. Rezultatul – 50 dintre aceştia erau angajaţi ilegal.
Compania care asigură paza este Compania de Securitate şi Pază Cosepa SRL Bucureşti, care deţine un punct de lucru şi la Cluj, unde are angajaţi, în total, 195 de salariaţi, potrivit şefului Inspectoratului Teritorial de Muncă Cluj, Emilian Roşca.

Acesta a precizat că inspectorii de muncă au cerut reprezentanţilor companiei copii ale contractelor de muncă, dar angajatorul nu a putut prezenta nicio dovadă a existenţei acestora, pentru 50 dintre angajaţi. În consecinţă compania a fost amendată cu maximul permis de lege, este vorba de 100.000 de lei.

Precizăm, site-ul oficial al companiei de pază este suspendat pentru neplată, potrivit anunţului listat pe site. Administratorul companiei este Florin Preda.

Controlul a avut loc în 6 septembrie iar Roşca a precizat că instituţia va intensifica acest tip de controale în toate domeniile de activitate, în Cluj.

Comenteaza