Jandarmul agresat la ultimul derby: “Adversitatea trebuie să fie pe teren, nu între suporteri”

Jandarmul agresat la ultimul derby: “Adversitatea trebuie să fie pe teren, nu între suporteri”
Gabriel Oşan, parţial refăcut după incident, priveşte “U” - CFR la televizor.
Gabriel Oşan nu mai participă la misiuni ale jandarmeriei şi nu merge nici ca spectator pe stadion pentru că unii suporteri îl învinovăţesc pe el pentru incidentul de acum doi ani şi patru luni. Jandarmul şi soţia lui au fost agresaţi verbal, în 2009, de doi suporteri într-o staţie de autobuz. Oşan spune că nu s-a refăcut sută la sută, astfel că efortul, stările tensionate sau o nouă lovitură îi pot fi fatale. În timp ce subofiţeul susţine ambele echipe din Cluj şi vrea să câştige cea mai bună, fiul său de 14 ani este simpatizant al Universităţii.

Ce vă amintiţi de la incidentul de acum doi ani şi jumătate?
Îmi amintesc cam tot (râde - n. red.) în sensul cât am fost conştient.

Chiar înainte să vă lovească, v-aţi dat seama că sunteţi în pericol?
Nu. Dacă îmi dădeam seama, luam măsuri de precauţie. Nu mă aşteptam la reacţia lor. Am filmat grupul de suporteri şi apoi m-am întors să merg mai în faţă. Atunci m-au lovit.

După incident, s-a schimbat legea, iar cameramanul jandarmeriei merge în uniformă, nu în civil, cum eraţi dumneavoastră...
E o măsură de precauţie faptul că eşti militar, şi atunci nu mai pot spune că nu l-am cunoscut, dar, la urma urmei, eram om. Nu trebuie să te gândeşti dacă e civil sau militar, ci că e om.

Aţi avut înainte de incident, la vreun meci, conflict cu suporterii, verbal sau de altă natură?
Aşa, înjurături mi s-au adresat fest, pentru că nu le convenea că sunt filmaţi de forţele de ordine. Am evitat să le răspund pentru că atunci pui paie pe foc.

Cum staţi cu sănătatea? V-aţi refăcut complet?
Nu pot să spun că m-am refăcut sută la sută. Nu mai sunt sută la sută cum eram înainte de incident. Pentru că acum trebuie să fiu mai precaut. Există riscuri. Venele respective, unde a fost hematomul, sunt mai sensibile. În momentul în care fac un efort prelungit, s-ar putea să se spargă din nou. Efort prelungit sau stare tensionată. De asemenea, o altă lovitură ar fi fatală.

Ce lucraţi acum în cadrul jandarmeriei?
Muncă de birou. Nu mai merg pe teren. Sunt subofiţer, dar nu pot să dau mai multe detalii despre ce lucrez.

Dar după incident v-am mai văzut pe teren.
Da, dar nu am mai fost de mult. Nu ştiu dacă am mai filmat o dată sau de două ori.

Sunteţi microbist?
Mă uit la meciuri.
Cu cine ţineţi?
Nu am o echipă favorită. Dacă joacă echipele clujene, ţin cu ele.

Deci ţineţi şi cu “U”.
Păi, echipa de fotbal nu are nimic cu actele unor suporteri! Nu poţi să generalizezi că toţi suporterii Universităţii Cluj sunt huligani.

Aţi fost la meci după incident?
Nu. Nu am mai fost.

De ce?
În primul rând, că meciurile se transmit la televizor. Apoi, că am avut un incident la un an după chestia cu cărămida. Eram în staţia de autobuz la Minerva, că trebuia să ajung cu soţia până în Zorilor. Era un grup de suporteri în staţie, băuţi. I-am văzut că erau cu steaguri, fanioane. A venit unul, Feşnic îl cheamă, el a participat şi atunci, când l-au bătut pe un maghiar în 15 martie 2008. A venit la mine şi striga că din cauza mea Stanciu (cel care a dat cu cărămida - n. red.) stă în închisoare, că eu şi presa... Era chiar în 7 mai, exact la un an de la incident, «U» Cluj avea meci intermediar într-o miercuri. A mai venit un tip. Soţia s-a speriat, că urlau la noi. Venise autobuzul 43 şi ne-am urcat. Eram gata să sun la poliţie. Apoi, cei de la jandarmerie i-au identificat şi aşa ştiu că au participat la bătăi.

Nu mai mergeţi pe stadion ca să evitaţi astfel de evenimente?
Într-un fel, da.

Cu cine ţineţi la meciul dintre “U” şi CFR?
Eu ţin cu amândouă, nu pot să zic că sunt cu “U” Cluj sau cu CFR. Să câştige cea mai bună. Adversitatea trebuie să fie pe teren, nu între suporteri. Suporterii să dea dovadă de fair-play. Să arate că-s clujeni. Odată ce apar incidente, este o pată adusă oraşului. După aceea zice lumea că în Cluj, acolo unde se bat ăia...

Aveţi copii?
Am doi băieţi. De 4 şi 14 ani.

Celui mare îi place fotbalul? Cu cine ţine?
Da, îi place. Cu “U”, cu cine să ţină!? (râde). Este suporter al Universităţii.
I-aţi iertat pe cei care v-au lovit?
De iertat i-am iertat în sensul că nu au conştientizat ei gravitatea faptului, mai ales că erau sub influenţa alcoolului. Însă m-a deranjat că, la tribunal, nu au venit la mine, ca nişte bărbaţi, să zică «îmi pare rău, am greşit, asta e, îmi cer scuze!». În faţa instanţei au spus că regretă fapta, dar astea sunt chestii avocăţeşti.

Cine sau ce credeţi că-i de vină pentru ce s-a întâmplat?
Teribilismul... Sunt mulţi factori care-i influenţează. Acolo sunt alte persoane care i-au influenţat negativ.

Doi dintre agresori sunt după gratii

Atacatorii jandarmului au primit în februarie pedeapsa definitivă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Paul Adrian Stanciu a fost condamnat la o pedeapsă de şase ani închisoare cu executare pentru tentativă de omor calificat şi ultraj contra bunelor moravuri, Toja Tivadar a luat cinci ani de închisoare cu executare pentru aceleaşi acuze, Tudorel Florin Câmpan a fost condamnat la o pedeapsă de trei ani închisoare cu suspendarea sub supravegherea executării pedepsei pe termen de încercare de 5 ani, iar Ioan Horaţiu Cătălina a primit un an de închisoare cu suspendare. Totodată, inculpaţii au fost obligaţi să plătească părţii vătămate suma de 50.000 lei daune morale şi 2.485 lei daune materiale.

Comenteaza