Jandarmul clujean recordmen la flotări și-a ridicat greutatea, în scop caritabil FOTO/ VIDEO
- Scris de Teodora Demian
- 25 Ian 2015, 00:31
- Eveniment
- Ascultă știrea
Totul s-a întâmplat în cadrul unui eveniment sportiv aflat la prima ediţie, "Poți fi și tu campion", care urmăreşte mediatizarea, popularizarea şi chemarea către sport şi judo a copiilor care vor sănătate prin mişcare, efort fizic sau performanţă.
"Suntem niște modele care încercăm să ne exprimăm, care sperăm să reușim prin ceea ce facem să vă convingem să nu mai lăsați copiii să joace atâtea jocuri pe calculator și să nu stea atât de mult în fața ecranelor. Vrem să scoatem copiii din casă, să facă sport și să ducă o viață sănătoasă", a afirmat Petre.
Cei peste 300 de clujeni ce s-au înghesuit în jurul ringului amenajat în Food Courtul mallului din Florești au putut asista, spre delectarea lor, la mai multe demonstrații sportive. Pentru început ei i-au putut urmări pe juniorii clubului U CSM executând, mai cu poticneli, mai cu încurajări, o scurtă rutină de judo, după care atenția li s-a îndreptat asupra echipei de majorete a Şcolii generale Liviu Rebreanu.
Unul dintre cele mai apreciate momente a fost demonstrația luptătorilor antitero din cadrul Jandarmeriei Cluj, care i-a impresionat deopotrivă pe copii și pe însoțitorii lor. De un succes aparte s-a bucurat și celebrele flotări pe dosul palmelor ale lui Adrian Petre. Cu această ocazie, el a ridicat ștafeta și a făcut flotări cu până la 75 de kg în spate, greutate apropiată de cea personală.
Acțiunea sa a avut și o componentă caritabilă. El a încercat în acest mod să îndemne publicul să facă câte o donație pentru tratamentul fotbalistului Sergiu Șipoș, vicecampion național în 2010. În 2013, el a suferit un grav accident, procesul de recuperare fiind lung și costisitor. Rezultatele nu s-au lăsat așteptate: imediat după demonstrația sa, cei prezenți au început să-și verifice buzunarele.
Programul după-mesei a continuat cu o demonstrație de scandenberg cu sportii Radu Valahu și Dănuț Borbil, încheindu-se cu un moment de fitness urban susținut de Doru Dorobăț. Fiecare parte a fost condimentată cu o scurtă ceremonie de premiere a unor tineri sportiv, mândri reprezentanți ai sportului clujean la competițiile dinăuntrul și din afara țării.
Adrian Petre, subofiţer la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean "Alexandru Vaida Voevod" Cluj, este însărcinat cu asigurarea pazei la Curtea de Apel. Practică judo-ul de la nouă ani, iar după împlinirea vârstei de 30 de ani a participat la mai multe competiții internaționale, fiind multiplu medaliat la Campionatele Mondiale și Europene de judo.
În 2013, Petre a doborât recordul național la flotări, efectuând nu mai puțin de 1.419 în 49 de minute, iar în primăvara lui 2014 a reușit să doboare un alt record, de această dată mondial, realizând un număr de 631 de flotări pe dosul palmelor în 15 minute.