Joia Mare: Cina cea de Taină şi prietenia

Joia Mare: Cina cea de Taină şi prietenia
Cina cea de Taină, la care Iisus spală picioarele ucenicilor, dar mai ales instituie Împărtăşania, este evenimentul central al Joii Mari.

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici se află astăzi în Joia Mare, ziua când a fost instituită Euharistia, astfel că slujba Liturghiei care se oficiază în această zi are o însemnătate specială. În această seară, în biserici este săvârşită totodată Denia celor 12 Evanghelii. Întâlnirea lui Iisus cu ucenicii la Cina cea de Taină pune în lumină şi importanţa şi marea taină a prieteniei.

În bisericile ortodoxe se oficiază în această dimineaţă Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, unită cu vecernia. Slujba prezintă o însemnătate deosebită întrucât în Joia Mare a avut loc Cina cea de Taină, la care Mântuitorul Iisus Hristos a instituit Taina Euharistiei - Împărtăşaniei, punctul central al celei mai importante slujbe bisericeşti - Liturghia. Un aspect primordial ilustrat de Cina cea de Taină, eveniment cu o importanţă majoră în viaţa Bisericii - fiind ilustrat, de altfel, în partea centrală a iconostaselor lăcaşurilor de cult ortodoxe, este prietenia, arată teologul şi jurnalistul Cătălin Bogdan. "Întâlnirea de Taină de la Cina din Joia Mare ne reaminteşte marea temă a prieteniei, din păcate, astăzi aproape evacuată din retorica creştină. Mai ales relatarea amplă din Evanghelia lui Ioan ne surprinde tocmai prin fervoarea prieteniei de care dă dovadă Iisus. Din toate momentele evanghelice este cel în care Dumnezeu se împărtăşeşte cel mai deplin, făcându-i părtaşi, mai mult ca niciodată, pe apostoli, la tainele vieţii spirituale. Cum preciza teologul rus Pavel Florenski, trebuie să-i privim pe toţi oamenii ca fraţi, dar trebuie să ne concentrăm cu precădere asupra prieteniilor. Dacă fraternitatea este un minim al iubirii creştine, prietenia este maximul său", subliniază Bogdan.

Episodul Cinei celei de Taină este relatat de cei patru evanghelişti, instituirea Euharistiei fiind istorisită de evangheliştii "sinoptici", Matei, Luca şi Marcu. Aceasta deoarece cel de-al patrulea evanghelist, Ioan, care şi-a scris Evanghelia după ceilalţi trei, "nu mai găseşte necesar să repete, în scrierea sa, ceea ce se afla destul de clar şi de complet în sinoptici şi ceea ce se practica în chip uniform şi constant în toate adunările de cult ale comunităţilor creştine de la sfârşitul veacului apostolic", conform portalului creştinortodox.ro. Sfântul Ioan insistă în schimb pe mesajul adresat, în cadrul Cinei, de Iisus ucenicilor săi. Pe lângă Cina cea de Taină, mai precis instituirea Euharistiei, în Joia Mare mai sunt pomenite în mod special alte trei evenimente: spălarea picioarelor ucenicilor de către Mântuitorul, rugăciunea cea mai presus de fire a lui Iisus din grădina Ghetsimani şi trădarea Domnului de către Iuda. Ritualul "spălării picioarelor" se săvârşeşte, de obicei în unele catedrale şi biserici ortodoxe, respectiv greco-catolice. La catedrala greco-catolică Schimbarea la faţă, de pe Bulevardul Eroilor, episcopul Florentin Crihălmeanu va oficia acest ritual astăzi, de la ora 11:30.

Denia celor 12 Evanghelii

În bisericile ortodoxe şi greco-catolice în această seară se va oficia una din cele mai cunoscute denii de pe parcursul Săptămânii Mari, cunoscută ca Denia celor 12 Evanghelii. Aferentă Vinerii Mari, denia este cunoscută sub denumirea amintită deoarece pe parcursul ei se citesc 12 pasaje evanghelice, care relatează suferinţele Mântuitorului, culminând cu Răstignirea Sa şi moartea Sa pe Cruce.

 

 

Etichete
Comenteaza