Judecătoare clujeană: "SIPA, serviciul prin care erau şantajaţi magistraţi"

Judecătoare clujeană:
Dana Gîrbovan, preşedintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR), afirmă, într-o postare pe Facebook, că e timpul să se facă lumină în cazul SIPA, serviciu secret despre care susţine că "era înţesat de securişti", prin intermediului lui fiind "urmăriţi şi şantajaţi magistraţi".

"Se vorbeşte, din nou, despre SIPA - serviciul secret militar din cadrul Ministerului Justiţiei, ce era înţesat de securişti şi prin care erau urmăriţi şi şantajaţi magistraţi. SIPA este o temă ce apare sistematic în spaţiul public, este dezbătută câteva zile şi apoi este iar îngropată, pentru a reveni recurent. E timpul să se facă lumină în acest caz.

De 27 de ani de la căderea comunismului continuăm să activăm în diverse sectoare din societate, inclusiv în justiţie, cu instituţii şi mentalităţi moştenite din orânduirea comunistă. UNJR a avut poziţii constante pentru clarificarea problemei SIPA, adresând numeroase cereri în acest sens instituţiilor abilitate. Pentru o justiţie cu adevărat independentă, avem nevoie inclusiv să facem lumină în cazul SIPA", scrie Gîrbovan.

Preşedintele UNJR susţine că fostul ministru al Justiţiei, Raluca Prună, "nu a dorit desecretizarea acelei arhive, ci ca informaţiile “de interes operativ” culese de SIPA să fie “transferate instituţiilor abilitate”. Adică şi acele informaţii compromiţătoare şi de şantaj la adresa magistraţilor să fie transmise, legal acum, "instituţiilor abilitate", fără a se preciza cine ar fi acelea".

Raluca Prună afirmă că instituţiile abilitate nu şi-au arătat interesul pentru inventarierea arhivei. "Nu am putut promova o hotărâre de guvern pentru a inventaria arhiva SIPA, deşi am pus în dezbatere publică un proiect, care relua o iniţiativă a ministrului Mona Pivniceru. Consiliul Suprem al Magistraturii nu a dat aviz, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu voia să prezideze comisia de inventariere. Mai mult, asociaţiile de magistraţi cu pricina au cerut public retragerea proiectului.

Guvernul Cioloş din care am făcut parte nu a promovat nicio hotărâre de guvern referitoare la SIPA şi nimeni în timpul mandatului meu nu a intrat în această arhivă. În paranteză fie spus, publicul ar trebui să ştie cine, cum şi în mandatul cărui ministru a intrat în această arhiva.

Sub legislaţia actuală, fără inventarierea arhivei şi peste 10 ani vom fi în acelaşi punct. Al speculaţiei şi invocării SIPA când ne împiedicăm cu urmărirea penală pe scări. Arhiva nu poate fi arsă aşa cum spre stupoarea mea cereau unii magistraţi, ci trebuie inventariată. Si cea mai mare garanţie e prezenţa unor magistraţi în comisia de inventariere", a scris Prună, pe Facebook.

Arhiva SIPA a fost readusă în atenţia publică de jurnalistul Dan Andronic, acesta susţinând, într-un articol publicat pe evz.ro, că arhiva ar fi fost copiată în timp ce era inventariată de comisia desemnată de Monica Macovei, comisie formată din judecătorul Cristi Danileţ şi procurorul DNA Paul Dumitriu. Informaţiile au fost negate atât de Macovei, cât şi de Danileţ.

Comenteaza