Judecătoarele Costache şi Dinu, păcălite că nu se pot face interceptări în lifturile Tribunalului Bucureşti- surse

Judecătoarele Costache şi Dinu, păcălite că nu se pot face interceptări în lifturile Tribunalului Bucureşti- surse
Judecătoarele Costache şi Dinu voiau să discute despre banii pentru rezolvarea favorabilă a unor dosare în lifturile Tribunalului Bucureşti întrucât ofiţerii anticorupţie le-au spus, în discuţii private, că în lifturile de aluminiu nu se pot face interceptări, potrivit unor surse judiciare.

Ofiţerii anticorupţie care mergeau la Tribunalul Bucureşti pentru a cere mandate de arestare preventivă în alte cauze, dar care erau însărcinaţi şi cu ancheta în cazul judecătoarelor Viorica Dinu şi Antonela Costache, îi spuneau acesteia din urmă că în lifturile capitonate cu aluminiu sau cu tablă nu pot fi făcute interceptări cu sistemele tehnice deţinute la ora actuală, au declarat marţi pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Astfel, atât judecătoarea Antonela Costache, cât şi Viorica Dinu ar fi căzut în capcana anchetatorilor şi ar fi purtat mare parte a discuţiilor despre dosarele în care se cereau intervenţii în schimbul unor sume mari de bani în lifturile Tribunalului Bucureşti, care sunt capitonate integral cu tablă şi aluminiu, au precizat sursele citate.

Totodată, judecătoarea Antonela Costache ar fi aflat în acelaşi mod că nu ar putea fi interceptată dacă ar deţine un telefon mobil de generaţie veche. Sursele judiciare au precizat că cele două judecătoare şi-ar fi achiziţionat astfel de telefoane mobile pentru a se feri astfel de o presupusă anchetă.

În 15 martie, Curtea de Apel Bucureşti a decis arestarea preventivă a judecătoarelor Viorica Dinu şi Antonela Costache, suspendate de CSM din funcţia de judecător la Tribunalul Bucureşti după ce au fost acuzate de luare de mită şi trafic de influenţă pentru soluţii în mai multe dosare, printre care şi cel al lui Dinel Nuţu, fost Staicu.

Alături de acestea au mai fost arestaţi avocata Ileana Răducan, Marian Vasile, Angela Cîrlan şi Marius Neagu. Instanţa a mai dispus cercetarea în libertate a lui Marian Catrin, acesta având interdicţie de a părăsi ţara.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti a fost contestată atât de cei şase arestaţi, cât şi de procurorii anticorupţie, în cazul lui Marian Catrin, instanţa supremă urmând să judece în 20 martie recursurile formulate în această cauză.

Potrivit DNA, în acelaşi dosar sunt cercetaţi Sorin Vasilescu, grefier arhivar la Tribunalul Bucureşti, Daniel Petre, avocat în Baroul Bucureşti, şi soţia acestuia, Daniela Petre, pentru care procurorii au luat măsura obligării de a nu părăsi ţara pe un termen de 30 de zile, precum şi fratele lui Dinel Nuţu (fost Staicu), Marian Staicu.

Judecătoarele Dinu şi Costache sunt suspectate că ar fi luat mită pentru a ajuta la eliberarea din arest a lui Dinel Nuţu şi pentru a interveni şi în alte dosare.

Viorica Dinu este cercetată pentru patru infracţiuni de trafic de influenţă, din care una în formă continuată, şi luare de mită, iar Antonela Costache este acuzată de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, luare de mită şi trafic de influenţă, a precizat DNA.

Procurorii anticorupţie arată, în referatul prin care au cerut instanţei arestarea preventivă a judecătoarelor Viorica Dinu şi Antonela Costache, că în 15 ianuarie Daniela Petre, soţia avocatului Daniel Petre, a mers la locuinţa judecătoarei Viorica Dinu pentru a discuta despre dosarul privind eliberarea din arest a lui Dinel Nuţu, fost Staicu: "Am venit să facem discuţii, că-s nişte probleme", "Cu DINICĂ, ăsta!".

Din discuţia dintre Viorica Dinu şi Daniela Petre, înregistrată audio, a reieşit că Sorin Vasilescu, grefier la Tribunalul Bucureşti, a pretins şi primit 5.000 de euro pentru a înregistra dosarului lui Dinel Nuţu la completul format din Antoneta Costache, Viorica Dinu şi Ioana Cleopatra Şipoteanu, din 21 ianuarie 2013.

"Dacă se duce să bage... dosaru' la dumneavoastră...", „SORIN a cerut cinci mii!", „Da, e sută la sută luni! Sunteţi dumneavoastră cu şefa", "... cică, ANTONELA când a văzut dosaru' a zis: «Bă, rămân eu în el!» Şi nu ştia că sunteţi şi dumneavoastră", i-a spus Daniela Petre judecătoarei Dinu, potrivit înregistrării.

Petre Daniela i-a spus Viorică Dinu că grefierul Sorin Vasilescu ar fi pretins 150.000 euro, din care 50.000 de euro pentru el şi 100.000 de euro pentru Antonela Costache: "Şi i-a zis, cică, «Dacă vrei cerere să te scot afară ...[neinteligibil]... o sută cinci zeci de mii de euro! Cincizeci de mii vreau eu, o sută vrea ANTONELA»".

Totodată, Sorin Vasilescu ar fi afirmat în faţa avocatei lui Dinel Nuţu, Ileana Alina Răducan, că a discutat despre foloasele pretinse în schimbul eliberării acestuia din arestul preventiv cu judecătoarea Antonela Costache, aceasta fiind de acord: "Păi, da, că el se duce sus, da' are acces la ...[neinteligibil]...", „... Cică s-a dus şi ...[neinteligibil]... la ea aşa, ca să facă aşa ceva...".

Grefierul a promis şi că va intermedia o întâlnire între avocata Ileana Răducan şi judecătoarea Antonela Costache, urmând ca cele două să discute în liftul Tribunalului Bucureşti, într-un interval de timp în care acesta se va bloca între etaje: "Şi dacă vrei să te vezi cu ea, i-a zis că, cică, s-ar bloca cu liftu' până sus, la... aşa... Să bage avocata... ".

Sorin Vasilescu ar fi afirmat că şedinţa în care se va discuta punerea în libertate a lui Dinel Nuţu va avea loc la ora 09.00 ("Şedinţa e la ora nouă!"), banii pretinşi în schimbul acestei soluţii urmând să fie remişi luni, 21 ianuarie 2013, la ora 13.00: "I-a zis lu' asta că el de ieri îi dă banii, lu' ANTO... i-a zis că-i dă luni la unu şi...".

Deoarece pretenţiile grefierului i s-au părut exagerate - "Da' ăsta e... strigător la cer ce ... ce a cerut şi, oricum, ă..." -, Daniela Petre a apelat la Viorica Dinu, cerându-i să discute cu Antonela Costache să renunţe la serviciile lui Vasilescu, astfel încât banii să nu mai fie remişi prin intermediul acestuia: "Da, spuneţi-i lu' ANTONELA, spuneţi-i lu' ANTONELA...", "Ce spune ea şi vedeţi dacă se leagă ce v-am spus eu, ce i-a spus asta lu' SORIN cu...".

Judecătoarea Dinu a fost de acord că grefierul a pretins o sumă mult prea mare - "Doamne! Păi, pentru ce vrea, fraţilor, cinci mii?" - şi că ar trebui să se renunţe la serviciile lui - "Mamă, trebuie înlăturat! Înseamnă că eu am o poziţie...".

Potrivit noii strategii, suma de 150.000 de euro trebuia remisă de avocata Răducan Danielei Petre, care, la rândul ei, urma să aducă banii la locuinţa judecătoarei Viorica Dinu, la data de 18 ianuarie: "Că banii de adus vi-i aduc vineri!". Totodată, cele două au stabilit să mai aibă o discuţie în 16 ianuarie, în jurul orei 19.00: "Nu, că vin tot aşa ...[neinteligibil]... vedeţi dumneavoastră că eu oricum vin pe la şapte, aşa...".

Totodată, Daniela Petre şi-a manifestat disponibilitatea de a mări cuantumul sumei de bani promise în schimbul eliberării lui Nuţu: "Şi să vorbiţi cu ANTONELA dacă mai vreţi ceva peste şi ce!".

 

loading...
Etichete
Comenteaza