Judecător de la Curtea de Apel, sancţionat de CSM !

Judecător de la Curtea de Apel, sancţionat de CSM !
Judecătorul Gabriel Năsui de la Curtea de Apel Cluj, fost preşedinte al Judecătoriei Cluj-Napoca, a fost sacţionat cu reducerea cu 15% a salariului pe o perioadă de trei luni. Sancţiunea vine după ce magistratul a admis într-un dosar o cerere a firmei în care soţia lui este asociat.


Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a admis în şedinţa de ieri acţiunea disciplinară formulată de Comisia de disciplină împotriva judecătorului Gabriel Adrian Năsui, judecător în cadrul Secţiei Comerciale şi de Contencios Administrativ a Curţii de Apel Cluj. Năsui a fost cercetat de CSM pentru că a judecat o cerere prin care şi-a favorizat soţia. Mai exact, magistratul a judecat şi a admis o cerere de preschimbare de termen introdusă de firma unde soţia sa, Bogdana Năsui, este asociat. Judecătorul s-a retras din dosar abia după judecarea cererii privind termenul de judecată.

"Domnului judecător Năsui Gabriel Adrian i-a fost aplicată sancţiunea diminuării indemnizaţiei de încadrare lunară brută cu 15% pe o perioadă de trei luni pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În esenţă, s-a reţinut că domnul judecător a încălcat prevederile legale referitoare la declaraţiile de avere, declaraţiile de interese, incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii", se arată într-un comunicat al CSM.

 

 

Comenteaza