Juriul Comedy: Se pot produce filme indiene sau irlandeze la Cluj

Juriul Comedy: Se pot produce filme indiene sau irlandeze la Cluj
Clujul ar putea să găzduiască filmări ale producătorilor irlandezi, aflându-se în Transilvania lui Dracula, a spus regizorul Declan Cassidy la conferinţa de presă a juriului Comedy. Tot aici, producătorul Vivek Singhania a spus că ar vrea să facă un film de Bollywood la Cluj.

Tradiţionala conferinţă de presă a celor care vor decide premiile pentru lungmetraje în cadrul Festivalului Internaţional de Film Comedy a adus în faţa jurnaliştilor clujeni un juriu relaxat, cu oameni de film care s-au întrecut în a lăuda Clujul şi filmele vizionate. "Îmi place foarte mult Clujul, clădirile şi oamenii de aici, iar la festival am avut o surpriză. Am mai participat şi anul trecut la Comedy, cu un film, iar acum mă temeam că va trebui să ma uit la comedii plicticoase. Am fost surprins să văd cât de diferite sunt între ele", a declarat regizorul irlandez Declan Cassidy. Mai târziu, el s-a arătat convins că producătorii din Irlanda ar putea să filmeze şi la Cluj, mai ales că se află în „patria" lui Dracula.

De asemenea, producătorul Vivek Singhania, de la Bollywood a anunţat că are de gând să realizeze un film la Cluj, după cum a spus şi în acordat recent PROVINCIA NEWS. „Am fost foarte plăcut surprins de ce am găsit aici, de modul în care a fost organizat festivalul. Am fost foarte plăcut surprins de Cluj, nu este un oraş cunoscut în India dar acum, după ce am fost aici, am de gând chiar să fac un film aici, sunt fascinat de oraş şi de oameni", a declarat producătorul.


Discuţiile s-au purtat apoi în jurul felului în care a evoluat comedia şi direcţia în care ar putea să se îndrepte. „Filmele din competiţie sunt foarte complexe, sunt impresionat mai degrabă de această însuşire a lui decât de detaliile care te fac să râzi", a mărturisit Cassidy. Thom Palmen, preşedintele juriului Comedy 2012 a remarcat că genul s-a schimbat foarte mult, în comedia franţuzească e o mare diferenţă între filmele lui Louis de Funes şi Amelie, de pildă, iar cele italiene se schimbă sub influenţa politicului.

Unele din filmele din competiţia festivalului ar avea şanse să aibă succes în reţelele comerciale de distribuţie, potrivit lui Singhania. O problemă a comediilor difuzate în reţele internaţionale ar fi că multe se bazează pe comicul de limbaj, element care la traducere îşi pierde mult din substanţă. În acest context, producătorul indian a admis că filmele de la Bollywood se axează mai mult pe cântec şi dans, joacă multe vedete, între care şi nepotul lui Raj Kapur. „Filmele noastre comerciale se bazează mai puţin pe subtilitate şi comic de limbaj, pentru că publicul vizat nu este unul prea cult", a declarat producătorul, adăugând că în India se realizează şi filme mai elaborate, după reţete din vestul Europei. „Sper că anul viitor vom putea vedea şi filme de la Bollywood la Comedy, deşi ar trebui lărgită definiţia festivalului", a încheiat Vivek Singhania. Cea de-a patra ediţie a festivalului Comedy are loc între 12 şi 21 octombrie şi reuneşte peste 130 de filme.

Etichete
Comenteaza