Jurnalistul clujean Mircea Barbu, arestat în lipsă de un tribunal din Rusia. "Aș minți dacă aș spune că nu sunt îngrijorat"

Jurnalistul clujean Mircea Barbu, arestat în lipsă de un tribunal din Rusia. "Aș minți dacă aș spune că nu sunt îngrijorat"

Ministerul Afacerilor Externe denunță mandatul de arestare emis de un tribunal rus pe numele jurnalistului Mircea barbu și acuză „un atac flagrant la adresa libertății presei”. „Suntem solidari cu toți jurnaliștii care se confruntă cu persecuția”, a transmis MAE, vineri, într-o postare pe X. 

 

„Mandatul de arestare emis de un tribunal rus pe numele jurnalistului Mircea Barbu și a altor jurnaliști străini este un atac flagrant la adresa libertății presei. Incriminarea presei independente este o încercare de a reduce la tăcere adevărul. Suntem solidari cu toți jurnaliștii care se confruntă cu persecuția”, a scris MAE.

Un tribunal din Rusia a dispus, joi, condamnarea în lipsă a jurnalistului Mircea Barbu pentru trecerea ilegală a frontierei de stat, după ce a realizat un reportaj în regiunea Kursk. „Cetăţeanul român Mircea Barbu, împreună cu persoane neidentificate venite de pe teritoriul Ucrainei, a intrat în Federaţia Rusă cu obiectivul de a realiza un reportaj despre invazia ucraineană din 6 august 2024 în districtul Sudja al regiunii Kursk”, semnalează tribunalul Leninski din Kursk într-un comunicat.

Împotriva jurnalistului român, deja dat de autorităţile ruse în urmărire internă şi internaţională, a fost formulată acuzaţia de trecere ilegală a frontierei de stat ruse, pentru care este pasibil de o condamnare de până la cinci ani de închisoare în Rusia. Măsura arestului preventiv va fi aplicată în urma reţinerii pe teritoriul rus sau a extrădării dintr-o ţară terţă, mai menţionează acelaşi tribunal. Mircea Barbu, care lucrează pentru HotNews.ro, este al 15-lea jurnalist pe numele căruia autorităţile ruse au emis un mandat de arestare după lansarea ofensivei ucrainene în provincia rusă de graniţă Kursk.

După ce a aflat despre decizia luată în Rusia, Mircea Barbu a transmis pe Facebook:

"Tot ce știu este că acum rușii au emis un mandat de arestare în lipsă și m-au dart în urmărire intenă și internațională, ceea ce înseamnă că, de azi înainte, va fi infinit mai complicat să călătoresc și, implicit, să-mi fac meseria.

Aș minți dacă aș spune că nu sunt îngrijorat. Sau că este ușor să iei astfel de decizii. Dar, ironic, în momentul în care am citit această știre despre condamnarea mea, ascultam în căști, pe metrou, cartea lui Navalnîi. Îmi răsună în minte cuvintele disidentului, scrise din gulagul rusesc:

 
'Singurele momente din viața noastră care contează cu adevărat sunt cele în care facem ceea ce trebuie, când nu suntem nevoiți să ne plecăm privirea spre masă, ci putem să ridicăm capul și să ne privim în ochi. Nimic altceva nu contează'.

Departe de mine gândul de a mă compara cu Navalnîi sau de a mă victimiza. Știam exact ce fac și mai ales de ce o fac din primul moment în care am trecut granița în Rusia cu armata ucraineană".

Comenteaza