Le-a pus pică drumul: accidente trase la indigo, la minut, în acelaşi loc VIDEO
- Scris de Ziua de Cluj
- 28 Ian 2015, 12:04
- Eveniment
- Ascultă știrea

Ambele s-a petrecut pe DN1C E58, în comuna clujeană Câţcău. Primul dintre ele a avut loc la 15:11, la km 70+200m, şi s-a soldat cu rănirea uşoară a trei persoane şi avarierea unui autovehicul.
Potrivit poliţiştilor, o femeie de 36 de ani din Sălaj, care se deplasa dinspre Dej înspre Baia Mare, a pierdut controlul direcţiei de deplasare într-o curbă, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.
"Accidentul s-a soldat cu rănirea uşoară a conducătoarei auto şi a doi pasageri. Valoarea pagubelor materiale este de aproximativ 2.000 lei", au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj.
La 15:12, la km 75+300 m, un bărbat de 50 ani din Suceava, care se deplasa din sens opus, dinspre Baia Mare înspre Dej, a păţit exact acelaşi lucru.
Dejeanul.ro relatează că şoferului i-a fost distrasă atenţia din cauza unei damigene de pălincă care i se răsturnase în maşină şi pe care a vrut să o ridice.
Acesta a scăpat doar cu răni uşoare, dar valoarea pagubelor materiale este de aproximativ 8.000 lei.
Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanţelor producerii celor două accidente rutiere.