Legătura dintre construcţia de autostrăzi şi aderarea la zona euro

Legătura dintre construcţia de autostrăzi şi aderarea la zona euro
Un specialist român crede că există o legătură între autostrăzile care se construiesc în România şi aderarea la moneda unică europeană.

Termenul cel mai corect pentru adoptarea monedei unice europene de către România ar fi când o autostradă va traversa Carpaţii, a declarat, luni, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, în cadrul simpozionului 'Transformări în economia românească'.

'Nu am desfiinţa comitetul naţional de trecere la euro, niciodată Banca Naţională nu a renunţat la trecerea la euro, dar ne-am dat seama că fiecare înţelege altceva. Care sunt indicatorii de care ne vom lega să spunem că vom trece în 2018, 2019, 2022? Convergenţa nominală sau alţi indicatori, de exemplu PIB pe locuitor. Mai în glumă, mai în serios, am spus că termenul cel mai corect este când o autostradă va traversa Carpaţii!', a spus Mugur Isărescu.

El a adăugat că, pentru a vedea starea economiei, trebuie să te duci la primul antreprenor, unul corect, şi să îl întrebi care sunt problemele cu care se confruntă.

'Nu trebuie să te duci departe...te duci la primul antreprenor, la acela corect, acela care nu face parte din categoria celor care 'au împuţit' ideea de business în ţara asta, au nenorocit ideea, tunarii şi aşa mai departe. 50% - 60% este povara fiscală la noi. Păi cine poate să facă business în asemenea condiţii?', a mai sus guvernatorul BNR.

 

Etichete
Comenteaza