Leşinuri din cauza căldurii

Leşinuri din cauza căldurii
10 persoane au avut nevoie de asistenţă medicală din partea angajaţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Cluj în cursul zilei de marţi.

"În ultimele 24 de ore am avut 200 de solicitări, din care 10 au fost din locuri publice sau persoane preluate din zona gării, dintr-un cimitir. A fost vorba de persoane în vârstă, cu pusee hipertensive, care au avut căldura ca şi factor declanşator. Am avut şi persoane aflate în stare de ebrietate", a declarat Horia Simu, managerul SJA Cluj. El a atras atenţia asupra efectelor pe care le are consumul de alcool în timpul caniculei.

"Din păcate, nu se înţelege că atunci când sunt temperaturi crescute nu ai voie să bei. Efectul căldurii potenţează efectul băuturii şi invers. Din fericire, nu am avut insolaţii, hipertermii maligne sau decese din cauza caniculei. În zilele de luni şi marţi numărul de solicitări a fost cu 25% mai mic decât în weekend şi asta pentru că lumea merge la lucru, unde este mai protejată de căldură, există medici de familie, unităţi sanitare la care pot să apeleze", a mai spus Simu. Numărul solicitărilor venite pe perioadă de caniculă a scăzut în ultimii ani.

"Acum câţiva ani aveam în jur de 240-250 de solicitări, numărul acesta noi îl atingem în weekenduri, când activitatea dispensarelor este oprită sau spitalele lucrează cu urgenţele şi camerele de gardă", a explicat Simu. El le recomandă clujenilor să consume cantităţi mari de lichide. "Trebuie evitată expunerea la soare. Între orele 12:00 şi 17:00 ar trebui să se evite expunerea la soare, însă, din păcate, văd persoane în vârstă care se plimbă în centrul Clujului fără să aibă ceva urgent de rezolvat în acest interval orar. Totodată, persoanele cu boli cronice trebuie să respecte medicaţia", a precizat Simu.

 

 

Comenteaza