Locţiitorul unui preşedinte de secţie de votare, răpus de alcool
- Scris de Nicoleta Nap
- 09 Dec 2012, 23:39
- Eveniment
- Ascultă știrea

Aproximativ 30 de contestaţii au fost înregistrate ieri la Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Cluj, majoritatea fiind formulate de reprezentanţii partidelor. Toate aceste sesizări au fost soluţionate, una dintre ele fiind admisă în parte. Reprezentanţii USL au sesizat că bannerele şi panourile electorale de pe stâlpii de electricitate au fost îndepărtate cu tot cu suporturi de către angajaţii firmei de salubritate Rosal. „Sesizarea a fost admisă în parte. I-am atenţionat pe cei de la firma de salubritate că nu este necesar să rupă şi suporturile panourilor", a arătat Monica Trofin, preşedintele BEJ Cluj.
Un alt incident este legat de dispariţia, pentru câteva minute, a unei ştampile din secţia de votare nr. 65 de la Liceului Teoretic "Gheorghe Şincai" din Cluj-Napoca. Reprezentanţii formaţiunii politice au anunţat ulterior că "ştampila a ajuns înapoi în secţie, aceasta fiind luată de un membru al PDL".
"Reprezentanta USL din secţia 65 a făcut o întâmpinare cu privire la excluderea reprezentantei PDL din secţia amintită, deoarece persoana care a luat din greşeală ştampila se află pe lista arondată acesteia din urmă. Întâmpinările se soluţionează de către preşedinţii de secţie, însă fiind vorba despre o cerere de excludere, BEJ va hotărî soluţionarea", a spus Monica Trofin, preşedintele BEJ Cluj. Reprezentanta PDL nu a fost exclusă din secţie, iar după o minimă investigaţie s-a aflat că ştampila rămăsese la un votant, un bătrânel, care a spus că a pus-o în buzunar şi a uitat de ea. "Acelei membre secţiei de votare i e poate aplica o sancţiune contraenţională pentru că nu a cerut înapoi ştampila de vot. Poliţia cercetează acest caz", a spus Monica Trofin.
După-amiază, în jurul orei 17:30, o pană de curent a suspendat procesul de votare în Huedin şi în mai multe localităţi învecinate. Pana de curent a durat aproximativ zece minute şi au fost afectate 25 de secţii de votare aflate în Huedin, Aghireş, Călăţele, Ciucea, Vânători şi Rogojel - Săcuieu. Însă, cel mai neobişnuit incident al zilei de ieri a fost cel în care locţiitorul preşedintelui secţiei de votare nr. 97, din cartierul Gheorgheni, a dispărut o vreme din incinta secţiei, fiind descoperit ulterior într-o stare deplorabilă. Căutat de colegii săi din secţia de votare, locţiitorul, Ioan Răzor, a fost găsit pe podeaua băii secţiei, în stare de ebrietate. Preşedintele secţiei a sesizat BEJ şi Inspectoratul de Poliţiei al Judeţului Cluj, care l-a amendat pe Răzor cu suma de 1.500 de lei. Ioan Răzor a fost înlocuit de o altă persoană. Potrivit surselor ZIUA de CLUJ, Răzor a primit cu câteva zile înainte suma de 367 de lei pentru munca pe care urma să o depună, bani pe care acesta i-ar fi cheltuit cumpărând băuturi alcoolice. (N.NAP) 7