Magistrații clujeni se contrează pe Facebook
- Scris de Ziua de Cluj
- 26 Noi 2017, 11:34
- Eveniment
- Ascultă știrea
Acesta i-a reproșat, pe pagina sa de pe rețeaua de socializare, pozițiile sale din ședințele comisiei speciale din Parlamentul României pe proiectele de modificare a legilor justiției, conform portalului Clujust.ro.
“Doamna Gârbovan nu este șefa judecătorilor sau reprezentantul judecătorilor, așa cum este prezentată de o parte a presei. Ea este președintele unei asociații neguvernamentale UNJR, a cărei componență și al cărei număr de membri este necunoscut (acum vreo trei ani numărul membrilor era sub 100 și toți erau judecători). Ca urmare a pozițiilor publice repetate îndreptate împotriva unor instituții ale statului și a unor categorii de magistrați, doamna Gârbovan și-a pierdut susținerea din partea multor membri și a unor simpatizanți nemembri.
Personal nu mai fac parte din UNJR (am fost în echipa care a decis înființarea ei și am fost purtător de cuvânt al acesteia în urmă cu câțiva ani), iar pozițiile doamnei Gîrbovan nu au nicio legătură cu interesele mele și ale celorlalți judecători - nici măcar ale celor clujeni, în rândul cărora își desfășoară activitatea - în raport cu proiectele vizând legile justiției: noi ne-am exprimat clar în adunările generale, optând pentru respingerea lor în totalitate.
Numărul magistraților din justiție este de 7.000, iar singurul reprezentant oficial al tuturor acestora este CSM. Pozițiile unor ONG-uri de magistrați care sunt contrare celor ale adunărilor generale ale instanțelor și parchetelor reprezintă o anomalie de sistem menită să genereze confuzii și neîncredere în justiție”, a menționat Danileț.
Ce vrea UNJR
“Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției a adoptat toate propunerile pe care UNJR le-a făcut pentru clarificarea, transparentizarea și responsabilizarea relației dintre serviciile de informații și justiție.
Dacă propunerile UNJR, adoptate de comisie, vor ajunge lege, toate hotărârile CSAT privind justiția, precum și protocoalele dintre serviciile de informații și justiție, care în acest moment sunt secrete, vor fi publice, orice persoană având acces la ele.
Prin aceste propuneri se va spori controlul parlamentar asupra serviciilor de informații cu privire la activitatea pe care o desfășoară în relația cu justiția, serviciile de informații fiind obligate să pună la dispoziția comisiilor parlamentare de control toate datele, informațiile sau documentele necesare în acest sens.
Nu în ultimul rând, dacă procurorilor și judecătorilor le este interzis să fie ofițeri acoperiți, colaboratori sau lucrători ai serviciilor de informații, aceștia fiind obligați să completeze o declarație pe proprie răspundere că nu sunt, atunci am instituit prin lege și interdicția corelativă a serviciilor de informații de a racola magistrați. Răspunderea trebuie să fie pentru ambele părți.
"Încălcarea acestei interdicții [de a racola magistrați] este infracțiune împotriva independenței justiției și se pedepsește cu închisoare de la 5 la 10 ani. În cazul în care infracțiunea este comisă de un ofițer cu funcții de conducere sau la instigarea acestuia, limitele pedepsei se majorează cu jumătate. Tentativa se pedepsește", se prevede în amendament.
Una din cele mai mari amenințări la adresa independenței justiției este interferența serviciilor de informații în justiție, colaborarea dintre judecători/procurori și serviciile de informații ori existența unor protocoale, hotărâri și înțelegeri secrete între parchete și servicii de informații la care părțile și judecătorii nu au acces. Amendamentele pe care UNJR le-a propus, iar Comisia le-a adoptat, vor ajuta la eliminarea acestei amenințări la adresă independenței justiției.
Așa cum am afirmat încă de la începutul discuției despre modificările la legile justiției, UNJR se va implica în această procedură legislativă până la capăt, susținându-și și susținând toate propunerile și amendamentele care vor conduce la întărirea independenței justiției și luând poziție față de propunerile care ar îngrădi sau limita independența”, preciza Dana Gîrbovan.