Mai multe centre din cadrul DGASPC Cluj vor fi dotate cu aparatură modernă. Investiție de peste 3 mil. lei

Mai multe centre din cadrul DGASPC Cluj vor fi dotate cu aparatură modernă. Investiție de peste 3 mil. lei
| Foto: Facebook.com/cjcluj

Consiliul Județean Cluj a aprobat în cadrul ședinței extraordinare de marți, 11 proiecte de hotărâre ce vizează dotarea, din fonduri nerambursabile, a unor servicii sociale rezidențiale și de zi din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Cluj.

În valoare totală cumulată de 3.021.803,84 lei, inclusiv T.V.A., cele 11 proiecte vor fi finanțate în proporție de 90% din bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, cofinanțarea de 10% urmând a fi asigurată de Consiliul Județean Cluj.  

Sunt proiecte importante prin intermediul cărora dorim să venim în sprijinul persoanelor aflate în nevoie, să le creștem calitatea vieții, să aducem un plus de bunăstare. Domeniul protecției sociale este și rămâne prioritar pentru noi, fiind una dintre componentele principale ale activității administrației județene”, a transmis șeful CJ Cluj, Alin Tișe.

Fondurile obținute prin intermediul celor 11 proiecte vor fi folosite în principal pentru dotarea centrelor cu aparatură necesară recuperării și reabilitării beneficiarilor, dar și pentru dotarea bucătăriilor, dormitoarelor și spațiilor comune.

Vor fi achiziționate, astfel, echipamente specifice precum elevatoare pentru mobilizarea beneficiarilor, verticalizatoare de pat Michelangelo, mese de kinetoterapie, benzi de alergare, plăci vibrante, biciclete active pentru copii mici și biciclete eliptice, verticalizator pentru copii, bare paralele cu sistem de susținere cu hamuri, aparate de terapie combinată, aparat de magnetoterapie, etc.

Beneficiarii serviciilor sociale oferite în cadrul celor 11 centre sunt copii cu nevoi speciale, tineri și persoane adulte cu dizabilităţi care nu au aparţinători sau sprijin din partea familiei, nu au posibilitatea de a-şi asigura condiţii decente de locuit din resurse proprii, nu se pot gospodări singure şi necesită asistenţă şi îngrijire, persoane semidependente și dependente.

Cele 11 centre pentru care se urmărește dotarea, din fonduri nerambursabile, sunt:

Centrul de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Jucu;
Casa de tip Familial 1 Cluj-Napoca;
Casa de tip Familial 2 Cluj-Napoca;
Casa de tip Familial 3 Cluj-Napoca;
Casa de tip Familial “Grigorescu” Cluj-Napoca;
Casa de tip Familial „Târnavelor” Cluj-Napoca;
Centrul Maternal “Luminița” Cluj-Napoca;
Căminul pentru Persoane Vârstnice Gherla;
Centrul de Recuperare pentru Copii cu Dizabilități Cluj-Napoca;
Centrul Respiro pentru Familiile Copiilor cu Dizabilităţi “Acasă” Cluj-Napoca;
Centrul de Primire a Copilului în Regim de Urgență „Gavroche” Cluj-Napoca.

Comenteaza