Mai multe evaluări pentru copiii din învăţământul primar VIDEO

Mai multe evaluări pentru copiii din învăţământul primar VIDEO
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a anunţat că începând cu anul şcolar următor elevii vor avea parte de mai multe evaluări, nu doar cea de la finalul clasei a 8-a. Cei mici vor fi testaţi la finalul claselor a 2-a, a 4-a şi a 6-a. Asta pentru a-i obisnui cu examenele. Părinţii cred însă că ar trebui dezvoltată la copii dorinţa de a învăţa de plăcere.

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj consideră că ideea evaluărilor în şcoala generală este bună.

"Va fi utilă şi vă spun şi de ce. Mulţi dintre copiii acre nu participă la un concurs, la o olimpiadă sau la o altă competiţie ajung în clasa a VIII-a să dea primul lor examen, un examen important pentru care depinde evoluţia lor profesională de mai târziu. În acestă formă ar putea să fie nişte competiţii, nişte evaluări pe parcurs şi copiii se vor obişnui cu ideea de competenţe, de concurs şi cred că ar fi util", a menţionat Valentin Cuibus, inspectorul şcoal general al ISJ Cluj.

La nivel naţional, există câteva şcoli în care s-au făcut evaluări pilot ale elevilor.

"Ideea evaluărilor pentru clasa a 2-a, a 4-a sau a 6-a nu este un element de noutate pentru că am început pilotarea acestor examene începând de anul trecut. Anul acesta noi ne pregătim pentru al doilea an de pilotare, dacă se va decide, înseamnă că vom da pentru toate generaţiile aceste examene pentru clasele mai sus amintite", a specificat Laura Ungurean, directorul liceului "Lucian Blaga".


Pe de altă parte, părinţii cred că ar trebui evaluate mai degrabă abilităţile copiilor.

"Cred că îi condiţionăm puţin pe copii de zona de notare şi aş merge puţin mai departe şi cred că ar trebui să dezvoltăm la copii dorinţa de a învăţa de plăcere, de a evolua. Dacă-l condiţionăm prin zaon de evaluare, el va învăţa pentru notă", a precizat Cristina Grigore, preşedintele asociaţiei Părinţi Clujeni.

Părinţii vor să ştie criteriile pe baza cărora se vor face evaluările copiilor.

"Dacă-i testăm în clasa a 2-a vor fi mai puţin analfabeţi funcţionali, dacă-i testăm în clasa a 4-a, la fel, dacă-i testăm în clasa a VI-a? Vom testa ce? Cunoştinţe, abilităţi? că dacă-i testăm la nivelul cunoştinţelor vor învăţa pentru notă", a adăugat Grigore.

Ministrul Remus Pricopie şi-a propus ca prin aceste evaluări să-i pregătească pe elevi pentru testele naţionale din clasa a VIII-a. Ministrul a susţinut că rezultatele evaluărilor din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a nu ar trebui luate în calcul în ceea ce priveşte media de admitere a elevilor la liceu.

 

Comenteaza