Majorat cu 27 de persoane, într-un apartament din Gheorgheni. Ce amenzi s-au dat

Majorat cu 27 de persoane, într-un apartament din Gheorgheni. Ce amenzi s-au dat

Polițiștii clujeni au spart o petrecere cu 27 de persoane și au aplicat amenzi în valoare de 19.500 de lei. În cauză a fost deschis și un dosar penal.

„În cursul serii, în jurul orei 22.20, polițiștii municipiului Cluj-Napoca au fost sesizati cu privire la tulburarea ordinii și liniștii publice, dintr-un imobil situat în cartierul Gheorgheni. Efectivele de polițiști și jandarmi au intervenit la adresa indicată și au identificat in interior 27 de persoane, printre care și un tânăr de 18 ani, din municipiul Cluj-Napoca, organizator al evenimentului privat.

Toate persoanele au fost sancționate contravențional conform prevederilor Legii 55/2020 și 61/1991R, cu amenzi în valoare totală de 19.500 de lei. De asemenea, sunt efectuate cercetari într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.” se arată în comunicatul Poliției.

Comenteaza