Making of. Activitatea de la Remarul 16 februarie, transpusă în imagini GALERIE FOTO
- Scris de Ziua de Cluj
- 12 Dec 2014, 17:37
- Eveniment
- Ascultă știrea

Clujenii s-au putut transforma , vineri, în călători ai imaginaţiei, ai jocului şi ai produsului cultural servit într-un cadru neobişnuit. Gara din Cluj a oferit un spaţiu alternativ de investigaţie şi interacţiune cultural-socială. Printre altele, spaţiul neconvenţional a găzduit şi o expoziţie fotografică. O artistă a vrut să suprindă întocmai şi să redea publicului potretul muncitorului de fabrică. Întregul concept a fost realizat de Paula Boarţă, o tânără fotografă din Cluj.
„Fotografiile au fost realizate în 2009 în cadrul unui proiect organizat de o asociaţie din Paris iar proiectul viza documentarea munictorului şi a conceptului de muncă în fabrică, în uzină la Remarul Cluj. Proiectul avea scopul de a prezenta oamenii muncii dintr-o poziţie mult mai umanistă şi mai aproape de ceea ce fac ei, să arate că sunt acolo de foarte mulţi ani, că fac asta cu plăcere şi pasiune şi se poate vedea asta şi din imaginile pe care le-am făcut", spune fotografa.
Conceptul fotografiilor a fost gândit, de fapt, ca un making-off al instituţiei şi a fost făcut cu rolul de a surprinde culisele de la Remarul 16 februarie din Cluj. Însă artista nu vrea ca pozele să îi rămână ei. Ba mai mult: îşi doreşte să le dăruiască fotografiile chiar celor care au fost surprinşi în ele, aşa că a pregătit un eveniment care le va fi dedicat acestora.
„Expoziţia se numeşte Remarul 16 februarie iar pozele le voi înmâna chiar muncitorilor care apar în fotografii, pe 18 decembrie, când vom mai face un eveniment acolo. Prin această expoziţie doresc să arăt cine face trenurile, cum se face o locomotivă, e important ca lumea să ştie şi că în acest loc încă se fac locomotive cu abur şi că sunt oameni care fac ceea ce fac cu mare plăcere în ciuda condiţiilor vitrege de muncă. Chiar a fost o mare oportunitate de a avea acces în acest spaţiu incredibil. E o zonă privată şi totuşi e destul de greu să te plimbi nestingherit în toate halele" , menţionează Paula.