Mansardă ilegală, vândută de două ori

Mansardă ilegală, vândută de două ori
Constructorul unui bloc este cercetat penal după ce a luat bani de la o persoană pentru mansarda care era deja vândută altcuiva.

Omul de afaceri Ioan Cătană, fost proprietar al librăriei Universităţii şi acţionar la Piscicola, este urmărit penal, ca urmare a plângerii unui tânăr care i-a dat 20.000 de euro avans pentru mansarda unui bloc. Când tânărul Sergiu Rusu a mers la Primăria Cluj-Napoca să verifice actele blocului, a descoperit că mansarda nu apare în autorizaţie şi că s-a mai interesat un cumpărător de ea. Cei doi cumpărători s-au întâlnit, iar discuţia a fost înregistrată de Rusu şi predată poliţiei. ZIUA de CLUJ vă prezintă o parte din discuţia care l-ar putea incrimina pe Catană, urmărit penal. Acesta susţine că va rezolva problema.

Ioan Cătană şi Sergiu Rusu au încheiat în iulie 2008 un antecontract de vânzare cumpărare pentru două apartamente la mansarda blocului de pe strada Alverna nr. 70. În antecontract se menţionează că Rusu trebuie să achite 80.000 de euro în numerar şi 20.000 de euro în "lucrări de artă", tânărul fiind sculptor şi pictor. "Eu aveam nevoie de un spaţiu unde să locuiesc şi să am şi atelier. Pe domnul Cătană îl cunosc de când mi-a cumpărat lucrarea de diplomă. El mi-a făcut oferta cu mansarda când m-a auzit că-mi trebuie spaţiu", povesteşte Sergiu Rusu. Acesta a luat credit de la bancă în valoare de 20.000 de euro, pe care i-a dat ca avans pentru mansardă. Rusu ar fi trebuit să se mute în casă nouă până la sfârşitul anului 2008, însă locuieşte şi azi în chirie cu soţia şi cei doi copii de trei şi cinci ani. "Domnul Cătană m-a tot amânat că-mi dă banii înapoi, dar nu i-am mai văzut", spune tânărul artist.

Rusu a mers în 2010 la primărie să se intereseze de situaţia mansardei pentru care a dat bani, când a aflat cu stupoare că nu este singurul care se interesează de autorizaţia imobilului. Astfel, Rusu a dat de un anume Dorin Albu, care cumpărase cu un an înaintea lui acelaşi spaţiu, dar cu denumirea de "pod". Cei doi au purtat o discuţie, înregistrată de Rusu cu telefonul, în care Albu îi explică tânărului că nu are cum să se mute acolo şi că nu avea cum să cumpere de la Cătană ceva ce nu-i mai aparţinea acestuia din urmă.

Sătul să mai aştepte după bani, tânărul artist a depus plângere penală la Poliţie împotriva lui Ioan Cătană, depunând la dosar şi înregistrarea discuţiei cu celălalt cumpărător al apartamentelor de la mansardă. "S-a început urmărirea penală pentru înşelăciune şi evaziune fiscală pe numele lui Ioan Cătană. Dosarul este intrumentat de Serviciul de Investigare a Fraudelor", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, inspector principal Gina Pop. Contactat de ZIUA de CLUJ, Ioan Cătană a recunoscut că a construit mansarda în plus faţă de autorizaţie şi a precizat că vrea să rezolve problema cu Rusu. "Am greşit cu mansarda aia, mai bine nu o făceam. Proprietarul ei, Albu, este în proces cu Primăria ca să primească recepţia. Cu Sergiu Rusu am o problemă de business, pe care o voi rezolva. Eu l-am ajutat mult pe băiatul ăsta, i-am cumpărat multe lucrări, iar acum uite ce-mi face. În loc să ne înţelegem ca oamenii, că doar în acelaşi oraş locuim amândoi", a spus Cătană, care nu a negat că-i datorează bani tânărului.

Discuţie între Rusu, Albu şi soţia acestuia din urmă (notată cu X):

Ascultaţi varianta audio pe ziuadecj.ro

X: Ce are domnul (Rusu - n.red.)?
Dorin Albu: Domnul Cătană i-o vândut mansarda care-i a noastră
X: I-o vândut-o şi lui.
D.A: Da lui i-o vândut-o cu acte de mână.
Sergiu Rusu: Ăsta mi-e contractul, ăştia-s banii care i-o primit. (...) Doamnă, eu mă mut acolo!
D.A: Ăsta-i nebun, nu te puţi muta acolo pentru că mansarda aia îi...
S.R: Îi în demolare. Am fost azi la Primărie şi trebuie să o dea jos
Dorin Albu: Nu-i.
S.R: Mie aşa mi-au spus... ca să primească recepţia blocului.
D.A: Nu îi! Nu-i adevărat. Deci mansarda aia dacă nu o compartimenteză... într-adevăr el nu avea voie să-ţi vândă ţie o mansardă. Deci la bloc nu are mansardă, are pod.
S.R: Ne-a vândut cioara de pe gard
D.A: Ţie ţi-a vândut cioara de pe gard. Mie mi-o vândut ce are pe hârtie, tot podul. Deci mie nu mi-o trebuit mansardă. I-am zis bă mie îmi vinzi mansardă când ai acte pentru mansardă, dacă ai în acte pod, mie îmi vinzi pod. Eu am cumpărat de la el pod. Cota indiviză de la fiecare e cumpărată de mine. Ţie ţi-a vândut mansardă, tu n-ai ştiut ce cumperi. Când ai cumpărat de la el, i-ai cerut extras de carte funciară?
S.R: Nu i-am cerut nimic.
D.A: Noa, dacă îi cereai vedeai că tot ce ţi-o vândut ţie este pe numele meu, nu pe al lui.

 

 

Comenteaza