MApN: Noi drone detectate în imediata apropiere a spațiului aerian românesc
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 14:00
- Eveniment
- Ascultă știrea
Ministerul Apărării anunță vineri că au fost detectate noi drone în imediata apropiere a spațiului aerian românesc, un al doilea mesaj RO-ALERT fiind transmis populației din zona Deltei Dunării.
Conform unui comunicat al MApN, vineri, în jurul orei 11:55, din Baza 57 Aeriană 'Mihail Kogălniceanu' au fost ridicate două aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Germane, aflate în serviciul de Poliție Aeriană Întărită.
Alerta aeriană a încetat în jurul orei 12:50.
În prezent, echipe de căutare intervin în teren pentru a identifica eventuale elemente de aeronavă fără pilot în zonele vizate.
Ministerul Apărării Naționale monitorizează permanent spațiul aerian, în strânsă cooperare cu aliații din NATO, pentru a asigura siguranța și integritatea teritorială a României.
Tot vineri, în jurul orei 10:00: sistemele radar ale MApN au detectat ținte aeriene la nord de județul Tulcea, în zona Chilia Veche - Vâlcove, iar sistemele de apărare antiaeriană au fost trecute în stare de alertă, două aeronave F-16 decolând de la Baza 86 Aeriană Borcea pentru cercetarea și monitorizarea spațiului aerian


