Video Marș pentru Viață, la Cluj

Marș pentru Viață, la Cluj
| Foto: Mediafax

Peste 2.000 de clujeni au participat sâmbătă, la Marşul pentru Viaţă, eveniment Organizat de Fundația Clinica Pro Vita, Asociația Life Nation, Asociația Clujul pentru Viață, în colaborare cu Bisericile creștine.

Marşul pentru Viaţă a început la Cluj cu rostirea unei rugăciuni, la eveniment fiind prezenţi şi Mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ şi Episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu, dar şi pastori ai unor culte neoprotestante.

IPS Andrei Andreicuţ a declarat cu această ocazie că dacă ar rămâne conştiinţa creştină călăuzitoare pentru neamul românesc, nu s-ar mai împlini prognosticul catastrofal privind scăderea populaţiei României la 15 milioane de persoane.

„Sfânta Scriptură ne spune lucruri esenţiale în ceea ce priveşte viaţa. Avortul, din moment ce suprimă o viaţă, este crimă calificată. Sigur că trăim într-o lume secularizată şi nu se pune preţul care ar trebui să se pună pe Sfânta Scriptură sau pe viaţa religioasă în general, dar noi nu vom conteni să milităm pentru viaţă. (…) S-a constatat îmbătrânirea nu doar a României, ci şi a întregii lumi creştine. Toate familiile noastre tinere ar trebui să aibă măcar câte trei copilaşi, unul pentru mamă, unul tată şi celălalt pentru Biserică şi pentru ţară. Şi atunci pronosticul catastrofal pe care îl auzim, că peste un număr de ani nu vom mai fi decât 15 milioane de români de la 22 de milioane, nu s-ar împlini dacă ar rămâne conştiinţa creştină călăuzitoare pentru neamul nostru”, a spus IPS Andrei Andreicuţ.

Traseul marşului la care au participat peste 2.000 de persoane a fost Piaţa Unirii – Bulevardul Eroilor – Piaţa Avram Iancu – Calea Dorobanţilor – str. Piteşti – Bulevardul 21 Decembrie 1918 – Piaţa Unirii.

Cei prezenţi au avut pancarte cu mesaje precum „Există iertare şi vindecare după avort”, „Pentru viaţă, pentru femeie, pentru familie”, „Ajută mama şi copilul. Ei depind de tine”, „Roagă-te pentru încetarea avorturilor”.

La Marșul pentru Viață 2018, desfășurat în întreaga ţară sub genericul „O lume pentru viață”, mii de oameni au  purtat tricouri cu mesaje precum ”Stop avort” şi ”Mă bucur că trăiesc”. 

Comenteaza