Martor-cheie în dosarul “Jaf la BT”, audiat prin videoconferinţă

Martor-cheie în dosarul “Jaf la BT”, audiat prin videoconferinţă
Judecătorii Curţii de Apel Cluj au desemnat, expertul care va analiza imaginile surprinse de camerele video. Instanţa va audia a doua casieră care a asistat la atac.

Cei doi suspecţi în dosarul „Jaf la BT", Andrei Hosu şi Bogdan Baciu, s-au prezentat ieri la Curtea de Apel Cluj, unde judecătorii vor decide dacă menţin sentinţa Tribunalului sau, în lumina unor noi probe, vor lua o altă hotărâre. Amintim că prima instanţă, Tribunalul Cluj, l-a condamnat pe Andrei Hosu la 17 ani de închisoare pentru tâlhărie, în schimb, celălalt inculpat, Bogdan Baciu, a fost achitat.

În acest caz au fost efectuate deja trei expertize pentru a se compara înălţimea celor doi autori ai atacului de la Banca Transilvania cu cea a suspecţilor. În cazul lui Bogdan Baciu, măsurătorile nu au dus la rezultatul aşteptat de procurori, rezultând o diferenţă semnificativă de înălţime între atacatorul surprins de camerele video şi el. Procurorii au cerut la apel o nouă expertiză, fiind desemnat în acest sens Institutul de Criminalistică al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), însă, reprezentanţii acestei instituţii au comunicat instanţei clujene că nu dispun de experţi pe segmentul imaginilor.

Curtea de Apel Cluj nu a renunţat la efectuarea unei noi expertize, aşadar a fost ales, prin tragere la sorţi, unul din cei şapte experţi (în total fiind nouă la nivel naţional, doi dintre ei pronunţându-se deja în acest caz - n. red.) autorizaţi de Ministerul Justiţiei. În urma extragerii efectuate în sala de judecată de grefierul de şedinţă, această misiune revine expertului Vasile Sas de la Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice din Braşov.

„Această nouă expertiză a fost o probă cerută de Parchet, au stăruit şi la urmărirea penală şi în cursul judecăţii, în prima instanţă, asupra acestei probe. Instanţa (Tribunalul Cluj - n. red.), însă, la ultimul termen, a respins această cerere. În apel, dat fiind acest caracter devolutiv, care permite reconsiderarea întregului material probator şi administrarea de noi probe, s-a dispus completarea expertizei în sensul cerut", a spus avocatul Tiberiu Ban, unul dintre apărătorii lui Hosu şi Baciu.

La termenul de ieri a fost înmânată avocaţilor celor doi inculpaţi, precum şi procurorului, expertiza contabilă necesară pentru stabilirea cu exactitate a prejudiciului creat băncii în urma atacului din februarie 2009. Potrivit acuzării, în urma jafului au dispărut din bancă 246.000 de lei. Conform surselor ZIUA de CLUJ, expertiza contabilă s-a făcut doar în baza monetarului făcut de casiere şi nu în urma unui inventar, ridicând suspiciuni în rândul apărătorilor celor doi inculpaţi.

Instanţa a dispus ieri şi audierea unui martor important, care nu a fost adus până acum în faţa judecătorilor pentru a da declaraţii. Este vorba despre a doua casieră care a asistat la furtul banilor, Claudia Anton. După ce a fost citată de mai multe ori, fără succes, s-a aflat că femeia s-a mutat şi s-a căsătorit între timp în Italia. Fosta casieră de la BT sucursala Mănăştur va fi audiată prin videoconferinţă, în 2 noiembrie, au decis judecătorii Curţii de Apel Cluj. Amintim că la ultimul termen al procesului, la Tribunalul Cluj, chiar înainte de pronunţarea sentinţei, avocata Olimpiei Filip, casiera care a fost bruscată de autorii jafului de la BT, a cerut achitarea celor doi inculpaţi, considerând că nu sunt probe suficiente care să dovedească faptul că Hosu şi Baciu ar fi comis fapta de care sunt acuzaţi. "Cerem continuarea cercetărilor pentru identificarea adevăraţilor autori ai jafului", a spus, atunci, avocata Olimpiei Filip.

246.000 de lei este suma sustrasă de la sucursala Băncii Transilvania din cartierul Mănăştur, în timpul jafului petrecut în luna februarie a anului 2009.

 

Comenteaza