Martor, în procesul lui Dragnea: Tuturor le era frică de el, "era Dumnezeu" în judeţ
Mirela Chera este şef serviciu asistenţă socială în cadrul Direcţiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Teleorman, având aceasta funcţie şi la momentul comiterii presupuselor infracţiuni investigate în dosar.
Martorul le-a spus judecătorilor că fostul director general al instituţiei, Floarea Alesu, a făcut presiuni asupra subordonaţilor pentru a nu face declaraţii la DNA care ar putea să o incrimineze, ameninţându-i că vor avea de suferit, lucru care i-ar fi neliniştit pe angajaţi, întrucât acestora le era teamă atât de ea, cât şi de Liviu Dragnea, preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman la acel moment.
"Toată lumea vorbea în instituţie că cele două erau protejate de preşedintele CJ, Liviu Dragnea. (..) Doamna director Floarea Alesu chema angajaţii şi discuta cu ei ce să declare atunci când urmau să fie chemaţi la DNA. Le spunea că cei care declarau împotriva ei vor avea de suferit. Tuturor le era frică sa nu îşi piardă locul de muncă, aveau copii acasă. Le era frică şi de Alesu şi de domnul preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, Liviu Dragnea. Acolo, preşedintele era Dumnezeu. Şi acum! Toţi îl ascultau, nimeni nu făcea altfel să nu îl supere. Singura persoană care a încercat să mă influenţeze în ce declar la DNA a fost doar Floarea Alesu. Nici indirect, Liviu Dragnea şi nici altă persoană în numele lui, nu mi-a cerut să fac declaraţii care să nu îl implice pe Dragnea", a spus Mirela Chera în faţa magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).
"Nu cunoaştem ce anume a determinat asemenea mărturie. Cu siguranţă aţi observat şi instanţa realizat că nu corespundeau declaraţiile date astăzi cu cele date în cursul urmăririi penale. Ca atare, din punctul nostru de vedere, nu pot avea o valoare probatorie deosebită", a replicat Maria Vasii, avocatul lui Liviu Dragnea.
În aceeaşi cauză a fost audiat, ca martor, administratorul public al judeţului Teleorman, Mircea Dumitrescu.
Preşedintele PSD nu a fost prezent la termenul de marţi, următoarea şedinţă de judecată din dosar fiind stabilită pentru 16 ianuarie 2018.
Potrivit procurorilor, "în perioada iulie 2006 - decembrie 2012, Dragnea Nicolae Liviu, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, respectiv de preşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic, cu intenţie, a determinat-o pe inculpata Alesu Floarea, la acea vreme director executiv al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman să îşi încalce atribuţiile de serviciu prin menţinerea în funcţie şi implicit plata drepturilor salariale pentru două angajate ale aceleiaşi instituţii. În realitate cele două persoane şi-au desfăşurat activitatea la sediul organizaţiei judeţene Teleorman a partidului politic al cărui preşedinte era suspectul Dragnea Nicolae Liviu, aspect cunoscut de acesta din urmă".
Astfel, precizează DNA, persoanele angajate formal au primit în total suma de 108.612 lei, sumă cu care Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman s-a constituit parte civilă în procesul penal. Şi fost soţie a liderului PSD este judecată în această cauză.
În ceea ce o priveşte pe Bombonica Prodana, procurorii spun că "în perioadele 3 martie - 1 august 2008 şi 3 iulie 2009 - 1 august 2010, în calitate de coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei şi în calitate de şef Serviciu secretariat din cadrul DGASPC Teleorman, prin încălcarea cu ştiinţă atribuţiilor de serviciu, deşi a cunoscut faptul că două subordonate, încadrate în funcţia de referent la instituţiile pe care le conducea, nu s-au prezentat la serviciu şi nu au respectat prevederile contractului individual de muncă şi fişa postului, nu a întreprins niciun demers de sancţionare a persoanelor respective".