Mărturia unei clujence care locuieşte într-una dintre cele mai sărace ţări din lume: Nu vă plângeţi de sărăcie dacă aveţi pastă de dinţi şi maşină de spălat

Dacă vă plângeţi că sunteţi săraci şi nu vă ajung banii, mai gândiţi-vă: cât timp aveţi maşină de spălat, apă potabilă, învăţământ gratuit şi posibilitatea de a alege între zece feluri de pastă de dinţi, vă puteţi considera fericiţi. Clujeanca Andreea Câmpeanu locuieşte de trei luni într-una dintre cele mai sărace ţări de pe glob şi spune că orice român care se plânge că e sărac ar trebui să locuiască o perioadă în Madagascar.

Andreea Câmpeanu a ajuns în Madagascar chiar de Crăciun. Când în România era frig, în capitala Madagascarului, Antananarivo, erau 30 de grade. „Am venit ca să cunosc Madagascarul. Pretextul ideal a fost prietena mea, Malaika - o spaniolă - malgaşă, pe care am cunoscut-o în Sudan. Venită aici, am început să lucrez cu AFP (Agenţia France-Presse-n.red.) ca stringer (om de legătură al corespondenţilor trimişi din alte ţări-n.red.). Am călătorit puţin şi am scris şi un articol pentru o revistă din România, care va apărea probabil în numărul din vară", spune ea pentru ziuadecj.ro.

 

Pentru că locuieşte de suficientă vreme în Madagascar, una dintre cele mai sărace ţări din lume, a avut timp să-şi facă o impresie despre standardul de viaţă şi să argumenteze că traiul în România, chiar modest, e bun comparativ cu cel din Madagascar. Aici, trei sferturi dintre locuitori trăiesc zilnic din echivalentul a mai puţin de 3,3 lei, adică mai puţin de un dolar. „În Madagascar e o sărăcie extremă, de te întrebi cum rezistă oamenii de la o zi la alta", spune ea, şi explică: „e şi o criză politică, după lovitura de stat din 2009 la conducerea ţării a venit un DJ care are mai puţin de 40 de ani, care a sărăcit şi mai tare populaţia, deja săracă, a unei ţări extrem de bogate". Sărăcia e atât de pregnantă în viaţa locuitorilor, încât a făcut-o pe clujeancă să plângă. „Tot plâng de o vreme încoace; sunt atât de săraci oamenii aici!".

„O să-ți spun când am plâns puțin", spune ea. „Eram la o înmormântare lângă Antananarivo. Eram în biserică, și oamenii cântau așa de frumos, și copiii erau toți îmbrăcați în alb. Și oamenii... puteai să vezi că sunt în hainele lor cele mai bune. Dar hainele lor cele mai bune erau sacouri sau cămăși prost călcate, vechi și spălate pe jumătate, pentru că nu au maşini de spălat. Simțeai sărăcia aceea extremă și... vedeai hainele cele mai bune ale oamenilor săraci. Și a fost trist", mărturiseşte ea.

„Încă ceva", completează Andreea: „șoferii de taxi se opresc la benzinărie în timpul cursei și-ți cer banii în avans. Și dacă cursă e 3 euro, el pune benzină de 2 jumate. E trist. Se împrumută, trăiesc de pe o zi pe altă mult mai.. de pe o zi pe altă decât românii".

Andreea este singurul fotograf care lucrează pentru AFP în zonă. „De fapt, nici nu prea sunt prea mulţi fotografi aici, ceea ce e bine şi e rău. E bine pentru că nu mai e nimeni, e rău pentru că nu mai am cu cine să vorbesc, cu cine să merg la evenimente şi să fim pe aceeaşi lungime de undă mai mult sau mai puţin".

 

Se poate spune despre Andreea Câmpeanu că e un globe-trotter: a călătorit în 20 de ţări, în Kosovo a stat o lună, iar în Sudan, de exemplu, a locuit o jumătate de an, în total. Enumeră: „am un prieten în Haiti, unul în Afghanistan, o prietenă în Nigeria, una în Sudanul de Sud, unul în Italia, una în Australia", fără să uite să adauge un „etcetera": „au mai rămas câţiva".

 

Iată, însă, şi asemănările: dacă vă deranjează că autobuzul pe care-l aşteptaţi întârzie, aflaţi că situaţia nu e diferită în Madagascar, ba chiar mai rău: „Autobuzele pleacă doar când sunt pline, te trezeşti că faci 200 de kilometri în 7 ore şi jumătate deşi drumul e asfaltat, am fost 25 de oameni într-un minibus de 14 locuri. O altă asemănare e şi faptul că localnicii întârzie cu regularitate, „rendez-vous malgaş" zic ei, şi râd". Malgaşii sunt şi ospitalieri, „dar au o ospitalitate extremă", spune Andreea, şi explică: „un străin te primeşte în casă, îţi dă pat, masă din puţinul pe care îl are, şi îţi oferă şi timpul lui".

Concluzia clujencei care a experimentat traiul în una dintre cele mai sărace ţări din lume e şi cea a reporterului: „noi ne plângem de sărăcie, şi este, într-adevăr. Dar sunt atât de multe lucruri pe care le avem şi le luăm ca de la sine înţelese - de la maşina de spălat la curent, apă potabilă, învăţământ gratuit, doctori decenţi, siguranţă, posibilitatea de a alege între zece feluri de pastă de dinţi".

SUA au exclus Madagascarul dintr-un program de taxe preferenţiale, în 2009, fapt ce a creat dispariţia a mii de locuri de muncă din sectorul textil. Toate statisticile arată că cel puţin trei sferturi din populaţie trăieşte în sărăcie, adică cu mai puţin de un dolar pe zi. Anul trecut, economia ţării a ocupat deloc onorantul loc I în topul Forbes al celor mai slabe economii din lume. Aproape jumătate din copiii din Madagascar sub vârsta de cinci ani sunt subnutriţi.

Andry Rajoelina, fost DJ, este la cei doar 34 de ani ai săi cel mai tânăr şef de stat din Africa.
În 18 martie 2009, acesta a fost confirmat în funcţie de Curtea Constituţională a ţării, după luni de zile de conflicte armate care au dus la eliminarea din funcţie a fostului preşedinte.

Modul în care Rajoelina a ajuns preşedinte e abrupt: pur şi simplu a ocupat biroul prezidenţial şi a anunţat că e noul şef al statului, după ce fostul preşedinte, Marc Ravalomanana, a demisionat şi a încercat să predea puterea unui lider loial din armată, vice-amiralul Hyppolite Ramaroson. Rajoelina, liderul de atunci al Opoziţiei, un fost DJ în vârstă de 35 de ani, a refuzat însă să cedeze puterea.