Matei Corvin s-a întors pe soclu pe furiş GALERIE FOTO

Matei Corvin s-a întors pe soclu pe furiş GALERIE FOTO
Matia Corvin a fost aşezat luni pe soclu, dar a rămas ascuns vederii publicului. Lucrările la ansamblul monumental nu au fost încheiate.
Statuia lui Matia Corvin a fost reaşezată luni la prânz pe soclul din Piaţa Unirii. Din păcate, evenimentul a putut fi urmărit numai de câţiva constructori şi jurnalişti. Asta pentru că statuia este ascunsă vederii publicului, într-o cutie.

Lucrările nu sunt încă finalizate, deşi termenul limită pentru încheierea lucrărilor era 2010. Autorităţile locale au încasat de la Guvernul maghiar suma de 400.000 de euro pentru restaurarea statuii. Societatea Concefa este cea care a câştigat licitaţia, cu suma de 1,6 milioane de lei, adică în jur de 380.000 de euro, iar lucrările au început în vara lui 2009.

Ansamblul monumental Matia Corvin, alcătuit din cinci statui reprezentându-i pe regele Matia (ecvestru) și pe cei patru generali ai săi, a fost dezvelită în anul 1902 în piața centrală a Clujului. Obiectivul a devenit de-a lungul timpului unul din semnele distinctive ale orașului. Monumentul a fost finanțat prin subscripții publice și a fost realizat de sculptorul János Fadrusz. Arhitectul Lajos Pákey a realizat proiectul soclului statuii, reprezentând un bastion al zidului cetății Clujului.

Pe soclu s-a aflat inițial (între 1902-1918) inscripția maghiară Mátyás Király (Regele Matia), înlocuită ulterior cu inscripția latină Mathias Rex.

Comenteaza