Medicii clujeni îşi aleg conducerea

Medicii clujeni îşi aleg conducerea
În aceste zile va fi ales cel care va conduce Colegiul Medicilor din Cluj. Deşi nu mai doreşte să candideze, actualul preşedinte, profesorul Mircea Bârsan (foto), are susţinerea unor colegi.

"Dacă ar accepta să participe la alegeri, l-aş vota pe profesorul Mircea Bârsan, actualul preşedinte al colegiului", a precizat Mircea Nanulescu, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) "Iuliu Haţieganu"din Cluj-Napoca şi preşedinte al Societăţii Române de Pneumologie Pediatrică. Chiar dacă are dreptul să îşi depună şi el candidatura, Nanulescu a precizat că nu are această intenţie. Bârsan, fost şef al Secţiei de chirurgie cardiacă de la Institutul Inimii, cel care a avut deja două mandate în fruntea asociaţiei, spune că nu va candida pentru al treilea. "Potrivit legii de acum 10 ani, se poate cadida pentru cel mult două mandate. Acum, s-a modificat regulamentul şi aş putea să mai candidez, dar au existat precedente când au fost persoane cu două mandate şi jumătate, iar eu nu vreau asta", a declarat Mircea Bârsan.

Cei 21 de membri aleşi în cursul săptămânii trecute ai Consiliului Judeţean al Colegiului Medicilor (CM) Cluj îl vor alege în aceste zile pe preşedintele Colegiului, cei trei vicepreşedinţi şi secretarul. Primul tur al alegerilor pentru echipa CJ a fost anulat pentru că au votat doar 362 de medici din totalul necesar de 1.800 prevăzut de regulament. "La şedinţa ce va avea loc marţi sau miercuri se vor depune candidaturile şi se va vota conducerea. Spre deosebire de acum patru ani, cei care vor să candideze pentru funcţia de preşedinte nu mai sunt condiţionaţi de curriculum vitae, de vechime sau de gradul pe care îl au", a explicat Ada Cireap, consilier juridic al CM şi secretar al comisiei electorale a colegiului. Între cei care au luat parte la alegerile pentru Consiliul Judeţean al CM Cluj s-au numărat profesorul Mircea Bârsan, Aurel Andercou, şeful Clinicii de Chirurgie II din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, Vasile Andreica, de la Institutul Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie "Octavian Fodor", medicul urolog Ioan Coman, şeful secţiei de Urologie de la Spitalul Clinic Municipal, medicul primar în pediatrie şi nefrologie Ioan Bizo de la Clinica de Pediatrie II de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii (SCUC), Cornel Pop, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie, dar şi Mircea Nanulescu, medic primar în pediatrie şi nefrologie la Clinica de Pediatrie III de la SCUC.

"Ca să poţi candida, trebuie să intri în Consiliul Judeţean al CM. Am reuşit asta, am ieşit pe locul 7. Voi candida, însă nu ştiu dacă o să şi câştig", a precizat profesorul Vasile Andreica. "Alegerile sunt o chestiune democratică, mă bucur dacă voi câştiga şi nu mă supăr dacă nu", a mai spus Andreica. "Eu nu doresc să candidez. Nu este cazul să fac asta, sunt alte persoane care ar trebui să facă asta", a declarat doctorul Cornel Pop.

 

 

Comenteaza