News alert Update Mesaj RO-ALERT în mai multe localități din Cluj! Sunt așteptate ploi torențiale, descărcări electrice, grindină / S-a emis și COD ROȘU
- Scris de Ziua de Cluj
- 02 Iul 2023, 18:53
- Eveniment
- Ascultă știrea

Județul Cluj se află sub cod galben de vreme instabilă. Au fost trimise mesaje RO-Alert locuitorilor din mai multe localităţi clujene.
Update: „S-a trimis un nou mesaj RO-ALERT Cod Roșu, pentru zona Mica și Mintiu Gherlii de averse torențiale peste 40 l/mp, descărcări electrice, valabil până la ora 20:00. Fără solicitări până acum”, a mai transmis ISU Cluj.
Știrea inițială: Potrivit reprezentanților ISU Cluj, s-a trimis mesaj RO-ALERT pentru zonele Măguri Răcătău, Mărișel, Beliș, Mica și Mintiu Gherlii, care anunță averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină.
Aceste fenomene meteo sunt așteptate până la ora 19:30. Până acum, în dispeceratul integrat ISU-SAJ nu s-au primit solicitări.
Amintim, Clujul este sub COD GALBEN de ploi, vijelii și grindină până duminică seară la ora 23:00.