Mii de clujeni suferă de hepatită

Mii de clujeni suferă de hepatită
Aproximativ 7.000 de clujeni suferă de hepatită cronică de tip B şi C şi se află în evidenţele Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Cluj.

"Hepatita virală este o problemă majoră de sănătate publică în România şi în judeţul Cluj. Din fericire, nu avem la fel de multe cazuri ca şi în alte judeţe. În judeţul Cluj, în anul 2011 a fost înregistrat un număr de 6.623 de cazuri în evidenţă cu hepatită cronică de tip B, C şi un număr de 6.168 de cazuri în anul 2010. Avem un număr semnificativ de pacienţi care suferă de această boală şi care au nevoie de asistenţă medicală, tratament, până la asistenţă psihologică", a declarat Dorina Duma, directorul executiv al DSP Cluj.

Tratamentul bolnavilor de hepatită este suportat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate prin intermediul programelor naţionale destinate acestei boli. Conform medicului Vasile Andreica, şeful secţiei de Gastroenterologie şi Hepatologie de la Institutul de Gastroenterologie şi Hepatologie "Octavian Fodor", în ultimii ani a scăzut numărul pacienţilor aflaţi pe listele de aşteptare pentru tratament împotriva hepatitei B şi C. "În 2009 pe listele de aşteptare la nivel naţional pentru tratament se aflau 6.885 de bolnavi cu hepatită B şi C, în 2010 numărul era de 6.088, în 2011 existau 5.209 pacienţi pe listele de aşteptare, iar în 2012 existau 2.763 de bolnavi pe listele de aşteptare. Lista de aşteptare s-a împuţinat ca număr de bolnavi pentru că au intrat pe tratament antiviral", a declarat Andreica. Specialistul va participa astăzi la conferinţa "HepatoPAC", care are loc la Vila Diakonia între orele 14:00 şi 19:00. La eveniment sunt invitaţi bolnavi care suferită de hepatită, rudele lor, dar şi medici care vor discuta despre manifestările boli, despre tratament şi modul cum aceasta afectează viaţa pacienţilor.

 

 

Comenteaza