Ministerele Finanţelor, Culturii şi Educaţiei au avut cele mai multe litigii cu angajaţii în 2012
În "Top-ul angajatorilor aflaţi în litigii cu salariaţii", înregistrate la Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Ilfov, pe primul loc se află Ministerul Finanţelor Publice, care din 1 ianuarie 2012 are pe rol 229 de dosare cu angajaţii.
Pe locul al doilea în clasament este Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, cu 212 litigii, urmat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu 204 dosare şi de Filarmonica "George Enescu", cu 197 de procese.
Topul instituţiilor publice aflate în litigii cu salariaţii continuă cu Ministerul Justiţiei şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, ambele având în cursul acestui an câte 176 de litigii.
În clasament, cu peste 100 de litigii mai figurează Casa Judeţeană de Pensii Ilfov, topul continuând cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (76), Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă (75), Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Secretariatul General al Guvernului (câte 64), Agenţia Domeniilor Statului (35), Ministerul Sănătăţii (29), Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (27), Primăria Sectorului 3 (24), Ministerul Afacerilor Externe (23), Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române Tarom (câte 22), Administraţia Domeniului Public Sector 5 (21), Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Construcţii Urbanism (19), Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (18) şi Consiliul Local Sector 6 (16).
De asemenea, conform analizei, Regia Autonomă de Transport Bucureşti are 64 de litigii cu angajaţii, fiind urmată de SC Turbomecanica SA, cu 33 de procese.
În topul companiilor private, cele mai multe litigii le are SC OMV Petrom SA (167). În acest calasament mai apar: Compania Naţională de Căi ferate CFR SA, Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "CFR Marfă" SA, Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, Uniunea Sindicală Sanitas Bucureşti şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.
Peste 31.000 de angajaţi bucureşteni au avut procese cu angajatorii în acest an, 4.200 de companii private sau instituţii publice fiind acţionate în instanţă de către proprii salariaţi, care de cele mai multe ori au cerut drepturi băneşti sau au contestat decizii de concediere, rezultă din analiza făcută de Clubul de Drept Social - Costel Gîlcă.
În acest an, la Tribunalul Bucereşti şi Tribunalul Ilfov au fost 15.059 de procese privind relaţiile de muncă, în care 31.097 de angajaţi au avut litigii cu angajatorii.
De asemenea, 4.200 de angajatori au fost parte în aceste litigii, 60 la sută dintre aceştia fiind din mediul privat şi 40 la sută instituţii publice.
Iniţiatorii analizei cred că numărul mare de instituţii publice implicate în litigii de muncă este cauzat de reducerea cu 25 la sută a salariilor bugetarilor şi de concedierile care au avut loc în sectorul public.
De altfel, 2.504 de angajatori instituţii publice au fost daţi în judecată pentru recuperarea unor drepturi salariale, în această situaţie fiind şi 1.269 de angajatori privaţi.
Pentru contestarea deciziilor de concediere au fost chemaţi în instanţă 823 de companii private şi 271 de instituţii publice.
De asemenea, aproape 700 de angajatori, 458 privaţi şi 220 de stat, au dat în judecată angajaţii pentru acţiuni de răspundere patrimonială.
Contestarea calculului CAS, contestarea unor decizii de sancţionare, plata asigurărilor sociale, contestarea unor acte sau conflictele de competenţă au constituit alte motive pentru care angajaţii şi angajatorii s-au întâlnit în instanţă.