Ministrul de externe: IMM-uri "perfecţionate şi performante" din Germania doresc să intre pe piaţa din România
Ministrul Teodor Baconschi face o vizită de două zile în Germania, la invitaţia omologului său, Guido Westerwelle.
"În prima zi a vizitei am avut o serie de întâlniri politice", a spus Baconschi.
El a menţionat în acest context întrevederea cu Peter Hinze, secretar de stat în ministerul Economiei şi Tehnologiei şi, totodată, copreşedinte al Consiliului economic româno-german, cu care a trecut în revistă dezvoltarea "foarte promiţătoare" a relaţiilor comerciale bilaterale.
"Chiar în discuţiile cu Peter Hinze am arătat că aşteptăm noi investiţii germane în România. El mi-a spus că sunt multe întreprinderi mici şi mijlocii de nişă, extrem de perfecţionate şi performante, care doresc să intre pe piaţa din România. I-am spus că toate condiţiile sunt reunite - situaţia macroeconomică, fiscală, dar şi legală sunt încurajatoare - şi la proxima reuniune a Consiliul economic româno-german vor fi transmise, pe sectoare, toate informaţiile relevante pentru ca intenţia acestor companii de mai mici dimensiuni să poată fi materializată", a spus ministrul.
Teodor Baconschi s-a întâlnit de asemenea cu Peter Altmaier, liderul executiv al facţiunii CDU-CSU din Bundestag. "Am trecut în revistă subiecte europene, dar şi chestiunea legată de posibilitatea deblocarii procesului de extindere a Spaţiului Schengen", a spus Baconschi, referitor la această întâlnire.
Ministrul a susţinut şi o prelegere despre situaţia politică a UE la Fundaţia Konrad Adenauer. El a menţionat că a semnat un protocol de colaborare între Fundaţia Creştin-Democrată şi Fundaţia Konrad Adenauer.
Teodor Baconschi se întâlneşte, miercuri, cu omologul de la Berlin, pentru discuţii bilaterale, dar şi cu mai mulţi consilieri de afaceri europene şi politică externă ai cancelarului Angela Merkel.
Totodată, ministrul va susţine o conferinţă la Institutul german pentru relaţii internaţionale.