Ministrul Energiei a trimis Corpul de Control la Hidroelectrica după scandalul facturilor neîncasate
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 15:25
- Eveniment
- Ascultă știrea
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a dispus trimiterea Corpul de Control al ministerului la Hidroelectrica, ca urmare a informațiilor potrivit cărora compania ar fi furnizat energie electrică fără facturare către 20 de companii și instituții religioase.
„Am zero toleranță pentru privilegii pe banii românilor. Toate contractele preferențiale intră în verificare; cei care au beneficiat abuziv vor plăti integral, iar cei care au semnat vor răspunde administrativ, civil și penal”, a declarat Ivan pe Facebook. conform Agerpres.
Ministrul a subliniat că Hidroelectrica nu este 'pușculița' nimănui, iar energia electrică reprezintă o resursă strategică a statului român, nu un bonus pentru relații sau pile.
„Consumi? Plătești. Nu plătești? Pierzi contractul și răspunzi legal”, a mai precizat acesta.
Potrivit unei investigații Recorder, Hidroelectrica ar fi furnizat timp de mai mulți ani energie unor societăți comerciale și instituții religioase fără să încaseze niciun leu, situație descoperită în urma unui control de rutină efectuat de inspectorii Curții de Conturi la compania cu capital majoritar de stat.











