Ministrul: "Ursul-trofeu rămâne acasă". Prințul: "Nu l-am împușcat pe Arthur"

Ministrul: "Ursul-trofeu rămâne acasă". Prințul: "Nu l-am împușcat pe Arthur"

În timp ce ministrul mediului, Barna Tanczos, spune că străinii nu vor mai fi lăsați să vâneze urși în România, prințul Emanuel de Liechtenstein se jură că nu l-a vânat pe Arthur, ci pe un urs periculos pentru săteni.

Tanczos susține că străinii nu vor mai putea veni să vâneze urși în România, dar și că trofeul ursului Arthur va rămâne în România, scoaterea sa din țară fiind ilegală. ”Am modificat ordinele de derogare, astfel încât totul să fie mult mai clar. Intervenția să se desfășoare în maximum 15 zile și să se facă de către asociația care se ocupă de zona respectivă. Foarte pe scurt: turiștii străini nu vor putea veni în România la vânătoare”, a explicat ministrul, la Realitatea Plus.

„Trofeul este în ţară. Blana și craniul, asta înseamnă trofeu, din câte am înțeles. Nu pleacă nici într-un fel din țară. Nu va pleca, nu există aşa ceva. Nu știu de ce a dat banii prințul. Blana și craniul sunt în județul Covasna, la acea asociație de vânătoare. Este faptă penală dacă pleacă din ţară, nu poate pleca. Este o discuţie întreagă de ani de zile cu vânătorii de ce nu se poate scoate din ţară. Nu se poate. Punct!”, a declarat Tanczos.

După aproape o săptămână de tăcere, prinţul a făcut primele declaraţii publice. Susţine că a ucis ursul ca să protejeze oamenii din comuna Ojdula (Covasna). Acuzat că a vânat cel mai mare urs din România, prințul susține, într-un comunicat, că el nu l-a împușcat pe Arthur, ci pe un alt urs, și că are dovezi în acest sens.

El spune că ursul ucis a fost considerat ca periculos de autoritățile române și că oferă tot sprijinul în ancheta declanșată. În țară, parchetul face cercetări pentru braconaj și uz ilegal de armă, conform Pro TV. 

„Însoțit de ghizi locali de vânătoare, am împușcat animalul-problemă la 250 m de casele unui sat. Dar nu este vorba despre ursul Arthur de care s-a pomenit în mass-media. Acest lucru este documentat fotografic”, susține vânătorul cu reședința în Austria. 

Prinţul îşi justifica decizia de a vâna în România prin faptul că ţara noastră are cea mai mare populaţie de urşi din Europa - peste 8.000. El susţine că exemplarul pe care l-a împuşcat fusese declarat periculos de către autorităţile române, pentru că intrase în repetate rânduri în gospodării: autorităţile au dat aprobarea pentru împuşcare, iar el a obţinut legal dreptul de a vâna.

Conform directorului asociaţiei de vânătoare, preţul plătit de prinţ pentru partida de vânătoare a fost de 7.000 de euro. Deşi ministrul mediului spune că trofeul va rămâne în România, activiştii sunt convinşi că va ajunge la vânător care pentru aceasta a plătit. Direcția Națională Anticorupție s-a autosesizat și a deschis o anchetă penală, fiind audiaţi primii martori.

Comenteaza