Minor din Apahida, arestat pentru furtul unui telefon
- Scris de Ziua de Cluj
- 27 Mai 2023, 17:58
- Eveniment
- Ascultă știrea
Poliștii clujeni au arestat un tânăr de 17 de ani care a furat un telefon mobil în valoare de 1.000 de lei.
"La data de 25 mai a.c. polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr în vârstă de 17 ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În fapt, la data de 24 mai a.c., polițiștii au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 60 de ani, cu privire la faptul că în noaptea de 23/24 mai a.c., în intervalul orar 00.00 – 02.00, persoane necunoscute ar fi pătruns în locuința ei din localitatea Apahida, de unde i-ar fi sustras un telefon mobil în valoare de aproximativ 1.000 de lei.
Polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, iar în urma activităților investigativ-operative au deistat persoana bănuită de săvârșirea faptei, fiind vorba despre un tânăr de 17 ani. Prejudiciul a fost recuperat de polițiști în totalitate.
În baza probatoriului administrat, la data de 25 mai a.c., polițiștii au dispus, pe bază de ordonanță, reținerea minorului pentru 24 de ore, ulterior acesta fiind prezentat magistraților Judecătoriei Cluj-Napoca, care au emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile", anunță IPJ Cluj.