Miracolul de la Nicula, sub semnul întrebării

Icoana Maicii Domnului care a plâns, în 1699, la Nicula se află, de fapt, în centrul Clujului, la Biserica Piariştilor, relevă cercetări recente.

Pictura în faţa căreia se închină mii de pelerini în fiecare an de 15 august, cu ocazia sărbătorii “Sfintei Marii”, ar putea fi o copie comandată în epocă de către contele Sigismund Korniş.

Cercetările efectuate recent de istoricul şi arheologul Sandu Diaconescu, demne de un adevărat “Cod al lui Da Vinci”, au scos la iveală mai multe întrebări decât răspunsuri în ceea ce priveşte veridicitatea celebrei icoane “făcătoare de minuni”. Scopul lor iniţial era pregătirea unui documentar menit să explice contexul miracolului care strânge an de an mulţimile de credincioşi la Nicula. “Fiind o temă incitantă, am vrut să cercetez toate detaliile pentru publicul larg şi am ajuns la nişte concluzii la care nu mă aşteptam”, a mărturisit istoricul, pentru ZIUA de CLUJ.

La 1699, biserica din Nicula purta hramul Sfântului Nicolae şi avea o icoană a Mariei cu Pruncul de la altar pictată cu 25 de ani mai devreme de către preotul Luca din Iclod. În 15 februarie, mai mulţi soldaţi austrieci din garnizoana Gherla au constatat că icoana a început să plângă. Tinerii l-au informat de cele văzute pe preotul satului, Mihai Popa. Vestea s-a răspândit cu iuţeala fulgerului şi pe 22 februarie întregul sat a asistat la minune.

Martorii atestaţi în înscrisele vremii s-au jurat că icoana a plâns mai departe, lăcrimând mai mult din ochiul drept decât din cel stâng. Contele Sigismund Korniş a dus apoi icoana cu mare fast la palatul său din satul Benediuc, azi Mănăstirea. La insistenţele sătenilor, icoana revine la Nicula după câteva zile şi e pusă sub pază militară, în biserică. Anul 1701 abundă în minuni raportate de militari austrieci sau mame care prin credinţă au salvat viaţa copiilor muribunzi, între care chiar fiul contelui Korniş. În anii următori, incendiile şi alte urgii ocolesc zona, iar alţi oameni se vindecă prin puterea icoanei.

Delegaţii trimişi de autoritatea catolică au audiat apoi 28 de martori de la Nicula şi Benediuc şi au întocmit un document, păstrat în copie legalizată la aşa-numitul “Convent de la Mănăştur”. S-au iscălit patru notabili din Nicula, baronul Korniş, un dărăbanţ din cetatea Gherla, trei nobili catolici, opt nobili români, un maghiar calvin devenit catolic în urma minunii şi 12 ţărani din Nicula şi împrejurimi. Cardinalul Kollonics, primatul Ungariei, a încredinţat apoi icoana, spre păstrare, iezuiţilor din Cluj.

În anul 1713 se petrece “intriga”, punctul de plecare al controverselor legate de icoana miraculoasă. Contele Sigismund Korniş, după cum se arată în “Istoria Vergurei tămăduitoare din Cluj”, “a făcut o copie a icoanei miraculoase şi, atingând-o de aceasta, a dus copia la palatul său, a împodobit-o cu pietre preţioase şi aur şi a ţinut-o în cinste spre consolarea şi folosul palatului său”. Nobilul a ridicat apoi o nouă biserică de lemn la Nicula şi se presupune că a donat ulterior copia pe care o comandase pentru palat. Documentele oficiale redau însă altă variantă. “Se afirmă că, din cauza vitregiei vremurilor, icoana ar fi fost îngropată în pământ, între 1712 şi 1782. În mod curios, sunt atestate pelerinaje şi în acea perioadă, iar situaţia bisericii nu era chiar vitregă în acei ani”, a punctat Sandu Diaconescu.

Biserica de lemn a ars peste câţiva ani. Icoana Mariei cu Pruncul fusese transferată în biserica de piatră a mănăstirii, unde se află şi astăzi. Mănăstirea este trecută în proprietatea călugărilor basilieni, apoi comuniştii scot biserica greco-catolică în afara legii. Icoana este sustrasă şi zidită în casa unui îngrijitor de aici. Peste câţiva ani, pe patul de moarte, omul îşi mărturiseşte fapta, iar pictura este adusă, de Securitate, la Cluj. La rugămintea episcopului , este depusă apoi la capela Institutului Teologic Ortodox. În 1991, obiectul de cult a fost restaurat la Muzeul de Artă, după care s-a întors cu mare pompă la Nicula, iar locul redevine mare centru de pelerinaj.

“În nici un caz nu aş putea spune că nu a lăcrimat! Investigaţiile iezuiţilor s-au făcut cu metode riguroase şi moderne. Ca istoric, pot doar să zic că a plâns la timp. Transilvania se afla în plin conflict între calvini şi catolici, primii voiau să schimbe total biserica românească şi a doua le îngăduia păstrarea tuturor practicilor străvechi, în schimbul preluării controlului de către Papă”, a explicat Diaconescu. “Faptul că Fecioara Maria a început să plângă într-o icoană a contat enorm la păstrarea specificului bisericii româneşti”, a mai spus istoricul.

“Distrugem cu mintea”

“Este adevărat că locuitorii Clujului credeau, încă de la instalarea icoanei în biserica iezuită (azi piaristă - n. red.), că aceasta este icoana originală”, a declarat istoricul Tudor Sălăgean, de la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei. Specialistul spune însă că “disputa” ar trebui păstrată doar la nivel academic şi să nu implice credincioşii celor două confesiuni. “Nu are importanţă care este icoana ce a lăcrimat la Nicula. Căutăm să aflăm adevărul doar din dorinţa noastră de Doctor Faustus, de a cuprinde cu mintea, de a distruge minunea”, concluzionează şi Diaconescu.



Mitropolia Clujului: Icoana de la Nicula e cea adevărată

“Riscăm să cădem în polemici cu vădit iz de conflict confesional. Există mai multe icoane din acea perioadă”, a declarat Bogdan Ivanov, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Acesta a invocat studii, cum ar fi cel al istoricului Nicolae Sabău, care aduc argumente în favoarea ipotezei că adevărata icoană făcătoare de minuni este cea de la Nicula. “Nu există probe care să ateste fără nici un dubiu miracole asemeni celor care s-au săvârşit în cazul celei de la Nicula. Ipoteze de acest fel ne fac să ne punem întrebări asupra confesiunii celui care le emite”, a replicat oficialul mitropoliei.