Moartea României, între Cesare Pavese şi Llosa

Moartea României, între Cesare Pavese şi Llosa
Personalităţi ale vieţii universitare şi politice clujene s-au reunit ieri la lansarea unui nou volum de editoriale semnat de Octavian Hoandră.
Cartea “Cum a murit România. Cum am murit eu”, scrisă de editorialistul ZIUA de CLUJ Octavian Hoandră şi apărută la Editura Eikon, a fost descrisă de către invitaţii de la lansare ca fiind pesimistă, apoi optimistă, acidă, curajoasă, demnă de a deveni manual şi chiar drept “lectură obligatorie pentru orice politician”.

Cafeneaua Outwear s-a transformat ieri, la orele prânzului, într-un veritabil cadru cultural care
i-a reunit pentru mai bine de o oră pe cei care conduc Clujul, personalităţile vieţii politice, administrative, lideri ai mediului universitar şi ai presei clujene. Lansarea volumului semnat a prilejuit reflecţii în cadrul discursurilor oficiale asupra situaţiei României, presei şi literaturii actuale. “M-am întrebat mereu cum ar fi dacă jurnaliştii, editorialiştii în principal, şi-ar aduna tot ce au scris în timpul anului şi ar confrunta apoi cu faptele ulterioare. Eu cred că pentru jurnalist este riscant să îşi adune cugetările într-o carte. Este supus rutinei cotidianului şi, apriori, nu mai are cum să câştige optica corectă asupra situaţiei. Admir, aşadar, la această carte, intenţia de a provoca în continuare discuţiile pornite în ziar”, a declarat Andrei Marga, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB). Rectorul a adus apoi în discuţie felul în care era analizată în anii ‘30 situaţia de atunci a României. “Ca şi atunci, ţara noastră a căzut în situaţia de a fi condusă de către partea cea mai coruptă a societăţii sale”, a punctat Marga.

“L-am cunoscut pe Tavi pe un teren de golf. I-am citit cartea şi am regăsit felul în care suntem noi ca popor: vii, plini de farmec şi de calităţi, individual, însă ca mulţime suntem o nenorocire”, a afirmat jurnalistul Mihai Tatulici. “În România percepţia crizei este mereu prematură: noi încă nu ne-am dat seama cât de bine o ducem şi va trebui să treacă ceva timp pentru asta”, a spus Tatulici. Deşi tratează aspecte sumbre ale societăţii actuale, cartea este “dovada că România va reînvia”, potrivit jurnalistului.

Vorbitorii de la lansarea volumului “Cum a murit România. Cum am murit eu” au mai adus în discuţie şcoala de presă instituită de autorul volumului. “Textele lui Tavi din ultimele cinci-şase luni arată o dezamăgire şi un pesimism teribil”, a arătat Rareş Bogdan, directorul ZIUA de CLUJ. “Tavi Hoandră e unul din puţinii mei prieteni pe care i-am cunoscut prin scris. Nu este un pesimist, dimpotrivă, e un optimist, un obsedat de ceea ce lasă în urmă. Scrie despre România cu duioşie. O ţară care ar putea să moară este una vie”, a adăugat sociologul Vasile Dâncu. “Autorul volumului nu dă vina pe România pentru ceea ce se întâmplă, vorbeşte doar de un popor amărât, oprimat, care nu are elite. E o carte care face multe trimiteri, începe cu Cesare Pavese şi se termină cu Vargas Llosa”, a spus Dâncu. Despre carte au mai vorbit politologul Dan Pavel şi scriitorul Vianu Mureşan.

Comparat cu Gogol

Invitaţii au mai vorbit despre spiritul critic care se regăseşte în paginile cărţii lansate ieri, s-a afirmat că este “o carte ce poate fi studiată în şcoli, o carte de atitudine”, s-au făcut paralele cu scriitori ca Daniil Harms sau Nikolai Gogol. Între cei prezenţi la lansare s-au mai numărat Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, primarul Sorin Apostu, omul politic Viorel Hrebenciuc, Valentin Cuibus, directorul Palatului Copiilor Cluj, Aurelia Cristea, vicepreşedintele PSD Cluj, Florin Zaharescu, directorul Radio Cluj, preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, deputatul Horia Uioreanu sau senatorul Marius Nicoară, Ştefan Dimitriu, liderul UNPR Cluj, profesorul Virgil Ţârău, oamenii de afaceri Horea Ciorcilă, Robert Rekkers, Sorin Dan, Marius Bejan, fostul secretar de stat Toma Rus.

Comenteaza