Mobilizare incredibilă a maghiarilor pentru ca plăcuţa lui Iorga să nu fie reinstalată pe monumentul lui Matei Corvin

Mobilizare incredibilă a maghiarilor pentru ca plăcuţa lui Iorga să nu fie reinstalată pe monumentul lui Matei Corvin
Un sondaj publicat de ziuadecj.ro a fost preluat de mai multe site-uri şi bloguri cu conţinut în limba maghiară, atât din România, cât şi din Ungaria.

SONDAJ ziuadecj.ro: Ce ar trebui să facă Primăria cu plăcuţa lui Iorga?, a devenit cel mai citit articol din istoria ziuadecj.ro. Joi, la prânz, textul avea deja peste 11.000 de citiri.

O investigaţie scurtă a arătat că textul şi sondajul pe care îl conţine s-au bucurat de o atenţie fără precedent în rândul minorităţii maghiare şi a populaţiei din Ungaria vecină. Mai multe site-uri şi bloguri au preluat articolul. De asemenea, linkul a fost postat în subsolul unor texte, la comentarii, cu îndemnul de a se vota ca tăbliţa lui Iorga să nu mai fie expusă. Utilizatorii au scris inclusiv care sunt cuvintele pe care maghiarii trebuie să le bifeze drept răspuns, pentru cei care nu înţeleg româneşte.

Potrivit trafic.ro, vizitatorii ziuadecj.ro din Ungaria au fost de circa 16 ori mai mulți decât de obicei, țara vecină urcând săptămâna aceasta pe locul doi la ”unici”, după România. Pe Facebook, articolul a fost retransmis de 350 de persoane!

Cel mai sugestiv articol a fost postat pe blogul partidului extremist Jobbik, organizaţia din Szekesfehervar. Titlul articolului de pe jobbikszfvar.blogspot.com este "Fantoma marelui duşman al ungurilor Gheorghe Funar trăieşte. Nu permite ca Matei Corvin să fie umilit. Votează!".

Iată traducerea textului: După cum se ştie, după restaurarea soclului statuii lui Matei Corvin a dispărut tăbliţa expusă de Gheorghe Funar. Aceasta conţinea un citat din N. Iorga: "Victorios în toate bătăliile, învins doar la Baia, în lupta cu invincibila armată a Moldovei". Câţiva reprezentanţi ai autorităţilor române au apelat la Academia Română, pentru a cere reinstalarea plăcuţei. Despre care ar trebui să fie soarta tăbliţei a scris cel mai citit ziar în limba latină din Cluj, ZIUA de CLUJ, în ediţia sa online.

Vă rugăm să votaţi şi să vă mobilizaţi, pentru că sondajul poate fi cu adevărat important, iar rezultatul final nu trebuie să fie manipulat. Cine nu cunoaşte limba latină, să bifeze la: "Să renunţe cu totul la expunerea ei". Stăm bine în prezent în sondaj, 56%, faţă de 26% cei care vor repunerea plăcuţei pe soclu.

Vă prezentăm sondajul care s-a bucurat de atât de multă popularitate în rândul populaţiei maghiare, cu menţiunea că, în urma voturilor maghiarilor, s-a ajuns ca peste 80% dintre participanţii la scrutin să ceară ca plăcuţa să nu mai fie expusă.

 

 

 

Comenteaza