"Modern Talking" la Cluj: expoziţie de pictură găzduită de Muzeul de Artă

Miercuri, 15 februarie, de la ora 18, va avea loc vernisajul expoziţiei "Modern Talking", la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca.

Expoziţia aduce la Cluj o selecţie de lucrări extrem de valoroasă aparţinând câtorva dintre cei mai vizibili artişti emergenţi pe scena artistică internaţională.

"Modern Talking" continuă proiectul itinerant pe care Nicola Trezzi, editor la prestigiosa revită Flash Art, critic de artă şi curator stabilit la New York, l-a început în contextul ediţiei din 2011 a Bienalei de la Praga.

Expoziţia prezintă o selecţie de artişti contemporani ale căror lucrări sfidează convenţiile şi tradiţia moştenită a picturii. Prin intermediul lor, vizitatorul va putea redefini el însuşi conceptul de pictură, care nu se mai limitează astăzi la formula picturii în ulei pe pânză, ci oferă multe alte alternative. Pânze, metal, obiecte găsite, texte conceptuale sau acţiuni flamboiante, instalaţii şi sculpturi, toate vorbesc despre o reintrepretare lărgită a picturii; astăzi, pictura e expandată, pictura e peste tot.

Lucrările proiectului "Modern Talking" vor rămâne la dispoziţia publicului clujean până în data de 15 aprilie, urmând să ajungă apoi, într-o nouă formulă, la Muzeul de Artă din Tel Aviv.

 

 

 

Etichete
Comenteaza