Mort de beat, un pieton s-a angajat într-o cursă cu obstacole. A ajuns la spital
- Scris de Ziua de Cluj
- 17 Noi 2014, 12:37
- Eveniment
- Ascultă știrea

Duminică după-masa, în jurul orei 15:10, un apahidean de 36 de ani s-a angajat neregulamentar în traversarea străzii Aurel Vlaicu, în apropierea podului, escaladând separatorii de mers montaţi în zonă. Nu a reuşit să ajungă pe cealaltă parte, întrucât un şofer de 40 de ani din Suceava l-a surprins şi l-a lovit din plin.
Ajunşi la locul accidentului, poliţiştii le-a testat celor doi nivelul de alcoolemie din sânge. "În urma etstării cu apareatul etilotest, a rezultat că pietonul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, având o concentraţie de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat", au precizat ei.
În urma impactului, pietonul a suferit leziuni grave, iar autoturismul a fost avariat.
Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.