Motociclist cercetat de poliţie: a cauzat un accident în timp ce se afla sub influenţa alcoolului
- Scris de Ziua de Cluj
- 27 Oct 2015, 12:17
- Eveniment
- Ascultă știrea
În fapt, la data de 23 octombrie, în jurul orei 06:00, persoana respectivă, un clujean de 30 de ani, a intrat în coliziune cu un autobuz care îl preceda în timp ce se deplasa cu o motocicletă pe strada Calea Floreşti, pe fondul consumului de alcool şi a nepăstrării distanţei corespunzătoare în mers.
În urma impactului motociclistul a fost rănit grav, necesitând internare în unitatea medicală. Totodată, fiind testat cu aparatul etilotest a rezultat că avea o alcoolemie de peste 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
"Ieri (luni, n.r.), bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore de către poliţişti, ulterior fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru o durată de 60 de zile", au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută de Codul penal.