NEWS ALERT Motivarea sentinţei fostului prefect Călin Platon: "Două luni de privare de libertate au fost de ajuns"

NEWS ALERT Motivarea sentinţei fostului prefect Călin Platon:
"Instanţa apreciază că perioada de aproape două luni petrecută de inculpat în stare de arest preventiv a fost în măsură să atragă atenţia acestuia asupra gravităţii faptelor comise, cu consecinţa nerepetării", scrie în motivare.

Instanţa Judecătoriei Cluj-Napoca a finalizat motivarea sentinţei prin care fostul prefect Călin Platon a fost condamnat la un an şi 11 luni de închisoare cu suspendare, cu condiţionare pe un termen de încercare de 3 ani şi 11 luni.

Dosarul a ajuns în recurs la Curtea de Apel. Platon a beneficiat de noua lege privind "mica reformă" în justiţie. "Textul nou introdus are raţiunea de a accelera soluţionarea cauzelor prin valorificarea conduitei sincere a inculpatului, care beneficiază de o bonificaţie prin scăderea limitelor de pedeapsă. Modificarea este binevenită, mai ale în contextul social actual care se caracterizează prin numărul covârşitor de mare al litigiilor penale şi prin neprofitabilitatea asumării consecinţelor propriilor fapte", se arată în motivarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Fostul prefect a fost condamnat pentru trei infracţiuni: ucidere din culpă, vătămare corporală şi conducerea unui autovehicul cu permisul suspendat. "Instanţa apreciază că perioada de aproape două luni petrecută de inculpat în stare de arest preventiv a fost în măsură să atragă atenţia acestuia asupra gravităţii faptelor comise, cu consecinţa nerepetării, iar în condiţiile în care victimele prin apărătorul ales al acestora au lăsat la latitudinea instanţei modul de apreciere a laturii penale, că aplicarea unei măsuri cu executarea în detenţie ar constitui un act de răzbunare îndepărtat de scopul pedepsei care, potrivit art. 52 Cod Penal este prevenireasăvârşirii de noi infracţiuni", se mai precizează în motivare.

Fostul prefect Călin Platon a provocat un accident de circulaţie pe bulevardul 1 Decembrie 1918 din Cluj-Napoca, la o trecere de pietoni, în 27 august 2010. Platon a călcat pe trecerea de pietoni o femeie care traversa strada împreună cu copilul de doar trei luni aflat în cărucior. Copilul a fost operat la Clinica de Neurochirurgie, dar a murit după două zile în urma leziunilor. Femeia a fost diagnosticată cu multiple fracturi şi a suferit mai multe operaţii.

În procesul civil, Călin Platon a plătiti 165.000 de euro familiei.

 

Comenteaza