Noaptea Cercetătorilor Europeni revine la Cluj: Experimente, demonstrații și jocuri interactive, în fața Sălii Sporturilor „Horia Demian”

Noaptea Cercetătorilor Europeni revine la Cluj: Experimente, demonstrații și jocuri interactive, în fața Sălii Sporturilor „Horia Demian”

Cluj-Napoca găzduiește, vineri, Noaptea Cercetătorilor Europeni 2024, eveniment ce va avea loc pe platoul din fața Sălii Sporturilor „Horia Demian”.

Cluj-Napoca aderă la cele peste 400 de orașe europene ale științei și inovării și găzduiește, în acest an, Noaptea Cercetătorilor Europeni 2024.

Evenimentul va avea loc vineri, 27 septembrie, în intervalul 13.00-00.00, pe platoul din fața Sălii Sporturilor „Horia Demian” din Cluj-Napoca.

Astfel, Cluj-Napoca devine parte a celei mai renumite inițiative de popularizare a științei la nivel european, care, în istoria sa de 15 ani, s-a dezvoltat ca una dintre cele mai potrivite oportunități de o zi, în care tinerele generații de elevi și studenți, alături de întreaga comunitate, pot pătrunde în universul cercetării și inovării.

Partenerii evenimentului vor organiza o multutidine deprezentări, expoziții, experimente, interviuri, concursuri, ateliere și jocuri, în cadrul celor patru secțiuni ale Nopții Europene a Cercetătorilor, despre care puteți citi la următorul link: https://news.ubbcluj.ro/noaptea-cercetatorilor-europeni.../

Evenimentul este organizat ca activitate principală în cadrul proiectului SCIENCE4FUTURE-III, finanțat prin Horizon Europe Framework Programme (HORIZON).

"Obiectivul principal al proiectului SCIENCE4FUTURE-III este de a prezenta rezultatele și metodele de cercetare publicului, pentru a crește gradul de conștientizare a importanței cercetării, inovării și transferului tehnologic. Ne dorim ca munca cercetătorilor să fie recunoscută și înțeleasă de toată lumea, demonstrând impactul pe care îl are asupra vieții de zi cu zi a comunității.

În plus, proiectul promovează activitățile, serviciile și produsele actorilor locali și regionali, arătând cum contribuie cercetarea și inovația la îmbunătățirea calității vieții și la sustenabilitatea mediului socio-economic", transmit organizatorii evenimentului.

Timp de o zi, copiii de toate vârstele, adolescenții, dar și adulții vor avea oportunitatea să participe activ la desfășurarea experimentelor științifice, să comunice cu cercetători, dar și să facă cunoștință cu rezultatele cercetării științifice și modul lor de implementare.

Mai multe detalii despre eveniment, pe https://noaptea-cercetatorilor.eu/ sau pe pagina de Facebook: https://shorturl.at/xt4pc

Comenteaza