Video Noapte de coşmar pentru părinţii unei fetiţe de 5 ani din Cluj. A dispărut de acasă

Noapte de coşmar pentru părinţii unei fetiţe de 5 ani din Cluj. A dispărut de acasă

Amplă acţiunea de mobilizare la Cluj, noaptea trecută. O fetiţă de 5 ani a dispărut de acasă. 

"Ieri, în jurul orei 23:45, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că o minoră, în vârstă de 5 ani, a dispărut de la domiciliu, din localitatea Petea, comuna Pălatca. La fața locului, polițiștii au constatat că dispariția minorei a fost sesizată după circa 4 ore de la plecarea acesteia, timp în care familia a căutat-o prin împrejurimi.

 

Imediat după sesizare, polițiștii, sub directa coordonarea a conducerii inspectoratului, s-au mobilizat și, împreună cu pompieri, jandarmi și voluntari, au format echipe de căutare. Astfel, în această dimineață, în jurul orei 6:00, după aproximativ șase ore de căutari prin zone deluroase, greu accesibile, minora a fost găsită în stare bună, cu o ușoară hipotermie, la liziera unei păduri. Aceasta a fost preluată de către echipajul medical pentru investigații suplimentare.

La acțiunile de căutare au participat polițiști din cadrul serviciilor de investigații criminale, criminalistic, acțiuni speciale, precum și din cadrul mai multor posturi de poliție aferente Secției 2 Poliție Rurală Apahida. Cercetările sunt continuate în acest caz pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care a dispărut minora de la domiciliu", transmite IPJ Cluj.

La finele lunii aprilie, un copilul de 2 ani şi 8 luni dispărut din faţa casei din satul Şuţu, comuna Ciurila, judeţul Cluj, a fost găsit după o noapte de căutări, într-o zonă greu accesibilă, de un voluntar de la CERT Transilvania. VEZI momentul emoţionat al găsirii băiatului.

Comenteaza