Noi arestări în dosarul “laboratoarele de droguri”

Noi arestări în dosarul “laboratoarele de droguri”
Un tânăr de 23 de ani, considerat omul de încredere al capului reţelei de traficanţi, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile.
Ancheta privind reţeaua care producea droguri în două laboratoare din Cluj şi Sălaj se extinde. Numărul tinerilor arestaţi preventiv pentru că ar fi vândut droguri etnobotanice a ajuns la patru. Pe lângă aceasta, procurorii au cerut emiterea unui mandat de arestare în lipsă pe numele capului reţelei, George Mihai Szekely, care se sustrage anchetei. De asemenea, mama acestuia a schimbat statutul de învinuit cu cel de inculpat şi a fost arestată preventiv pentru 29 de zile.

Cel de-al patrulea tânăr arestat în acest caz de trafic de droguri se numeşte Daniel Ciupe şi are 23 de ani. El este considerat de anchetatori omul de încredere al lui George Mihai Szekely şi principalul distribuitor direct al drogului de mare risc denumit “Chill”, produs în laboratoarele din comuna Gilău, judeţul Cluj, şi în satul Chendremal, judeţul Sălaj. Poliţiştii susţin şi că pe numele lui Ciupe erau trimise din străinătate colete ce conţineau substanţele folosite la prepararea drogurilor în laborator. Ciupe şi-a recunoscut faptele, însă le-a spus anchetatorilor că nu ştia că face ceva ilegal. “Eram convins că substanţele procurate de la Mihai Szekely sunt legale, motiv pentru care le şi comercializam. Am avut încredere în acesta deoarece îl cunosc din clasa I şi m-a convins că aceste substanţe nu produc niciun efect negativ”, a spus Ciupe, în instanţă.

Daniel Ciupe, zis “Dany”, este acuzat că a vândut droguri etnobotanice după data de 15 februarie 2010, când acestea au fost interzise. Preţul cu care le comercializa era de 40 de lei gramul, iar zona în care vindea se afla pe Bulevardul 21 Decembrie 1989 nr. 104, unde Szekely deţine un apartament. “Inculpatul (Ciupe - n. red.) este cercetat pentru comiterea unor infracţiuni deosebit de grave. În acest sens, trebuie amintit că interzicerea comercializării legale a substanţei JWH-018 (“Chill” - n. red.) a avut loc tocmai din cauza faptului că prea mulţi tineri au devenit dependenţi de ea şi s-a ajuns la situaţii grave, de deces. În plus, instanţa va avea în vedere cantitatea semnificativă de drog revândută de inculpatul Ciupe - 500 grame, intensitatea activităţii infracţionale fiind relevantă prin numărul relativ mare de consumatori care au apelat la serviciile acestuia”, se arată în motivarea încheierii de arestare preventivă a tribunalului.

În data de 29 octombrie, mama lui Mihai Szekely, Georgeta, în etate de 54 de ani, a trecut la statutul de inculpat şi a fost arestată pentru 29 de zile, fiind acuzată că şi-a ajutat fiul la prepararea drogurilor şi că ar fi distrus substanţe şi aparatură pentru a împiedica aflarea adevărului. Imediat după demararea percheziţiilor de către poliţiştii antidrog, fiul femeii a dispărut. Astfel că procurorii au cerut instanţei emiterea pe numele fugarului a unui mandat de arestare preventivă în lipsă, cerere ce se va judeca în 8 noiembrie. În cadrul aceleiaşi anchete, au mai fost arestaţi preventiv în septembrie trei tineri între 21 şi 24 de ani, sub acuza că au vândut drogul de mare risc metanonă. Poliţiştii au găsit în cele două laboratoare circa 10 kilograme de droguri şi au estimat aparatura cu care erau produse la 500.000 de euro.


Comenteaza