O fi de vină canicula? Bărbat muşcat de doi câini într-un bloc din centrul oraşului

O fi de vină canicula? Bărbat muşcat de doi câini într-un bloc din centrul oraşului
Nepotul său de câţiva anişori a scăpat ca prin minune, fiindcă băbatul îl lăsase la ieşirea din scară.

Iosif P. are 53 de ani şi este de profesie electrician. Trăieşte în Aghireş, dar vine periodic la apartamentul de pe strada Horea din Cluj-Napoca al soacrei sale, recent decedată. Ieri după-amiază, după orele 16:00, sosit pentru a rezolva câteva treburi curente, şi-a lăsat nepoţelul în vârstă de câţiva anişori la scară, în grija mamei sale.

Apoi a urcat scările. Ajuns la etajul I, unde se află apartamentul soacrei sale, s-a trezit atacat de doi câini teribil de furioşi, ieşiţi din apartamentul vecinului. "M-au apucat simultan de o mână şi de un picior şi până la intervenţia vecinului mi-au lăsat urme adânci peste tot. Şi-n plus, pe lângă durerea pe care am resimţit-o, am umplut toate duşumelele de sânge. Vecinul mi-a spus că habar n-are ce i-a apucat aşa pe amândoi deodată", mărturiseşte bărbatul.

Acesta declară că unul din cei doi câini, un rottweiler, îi aparţine vecinului, iar celălalt, un foxterier, este al unui medic rezident care-i încredinţase acestuia câinele pentru a-l îngriji.

Bărbatul spune că imediat după ce şi-a oblojit cum a putut rănile a chemat o ambulanţă care l-a transportat de urgenţă la UPU, unde medicii i-au administrat un vaccin antitetanos. În această dimineaţă Iosif s-a prezentat şchiopătând puternic la IML, pentru a-şi scoate certificat medico-legal.

"Fac plângere la Secţia 1 de poliţie împotriva proprietarilor, fiindcă mă aflu în imposibilitate să mai lucrez pentru câteva zile. Sunt electrician de profesie şi în fiecare zi trebuie să urc pe diverse scări, iar în actuala situaţie nu pot s-o fac", mai spune acesta.

Înainte de a-i elibera certificatul, medicii de la IML i-au recomandat bărbatului ca să vină cu actele necesare de la Clinica de Boli Infecţioase, unde să apară limpede tratamentul pe care urmează să-l facă. Ori, pentru că unul din proprietari nu a prezentat buletinul medical al câinelui său, victima va mai trebui să aştepte o zi - două până când acesta se va prezenta la Infecţioase şi le va pune la dispoziţia medicilor.

"Abia m-am întors din concediu din Italia, unde se află soţia la muncă - şi uite ce-am păţit, un necaz atât de mare, când nu mai am o singură zi de concediu! Însă, totuşi, Dumnezeu a avut grijă de noi fiindcă l-am lăsat pe nepoţelul meu afară din scară, cu maică-sa. Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă animalele m-ar fi atacat cu el în braţe", a mai spus bărbatul.

Comenteaza