Foto O gaură uriașă s-a căscat în asfalt și aproape a "înghițit" un scuter, pe o stradă din Cluj-Napoca

O gaură uriașă a apărut pe o stradă din Cluj-Napoca, iar scuterul unui localnic a fost aproape înghițit de aceasta.

Incidentul a avut loc pe strada Constantin Brâncuși, în data de 17 iunie, în jurul orei 13:30, când o groapă imensă a apărut în asfalt, iar traficul pe sensul spre Piața Cipariu a fost îngreunat.

Martorii au reacționat rapid și au fotografiat momentul, iar ulterior au postat imaginile pe rețelele de socializare.

Reacțiile nu au întârziat să apară.

"Asta e intrarea la stația de metrou Piața Cipariu", a comentat un utilizator.

Alții au exprimat frustrare față de întârzierea reparațiilor: "Groapa aia se forma de o săptămână".

"A treia groapă care trebuie reparată pe anul ăsta pe aceeași stradă într-o distanță de 600-700 de metri. Sunt curios dacă sunt interesați de cauză sau doar fac o cârpeală rapidă", a mai comentat o persoană.

Un incident similar a avut loc în data de 14 iunie, atunci când o altă groapă a apărut în asfalt pe strada Septimiu Albini din Cluj-Napoca, iar un autoturism a fost afectat de aceasta.

Comenteaza