O nouă rezoluție UNESCO pentru Muzeul Apei al Companiei de Apă Someș
- Scris de Ziua de Cluj
- 12 Iul 2021, 14:15
- Eveniment
- Ascultă știrea
Muzeul Apei „Leonida Truță” din Cluj este înființat de Compania de Apă Someș sub egida UNESCO.
În cadrul celei de-a 24-a Sesiuni anuale care a avut loc la sfârșitul lunii iunie 2021, Consiliul Interguvernamental al Programului Hidrologic Internațional (PHI) UNESCO a adoptat o nouă Rezoluție pentru continuarea sprijinirii dezvoltării Rețelei Globale a Muzeelor de Apă (WAMU-NET), al cărei co-inițiator și membru fondator este și Compania de Apă Someș S.A. prin Muzeul Apei propriu.
Prin Rezoluția XXIII-5 a Consiliului Interguvernamental din 2018, Rețeaua Globală a Muzeelor de Apă, la a cărei înființare Compania de Apă Someș a contribuit, a fost declarată „inițiativa” PHI UNESCO, respectiv Rețeaua a intrat sub „patronajul” PHI UNESCO.
Urmare a rezultatelor obținute din 2018 de WAMU-NET și de muzeele membre în educarea și conștientizarea publicului internațional privind Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă a Națiunilor Unite și, în particular, a Obiectivului de Dezvoltare Durabilă SDG nr. 6 – Apă și canalizare pentru toți, PHI UNESCO a emis în luna iunie, anul acesta, o nouă Rezoluție prin care a reconfirmat sprijinul acestui for de prestigiu pentru dezvoltarea în continuare a Rețelei Globale a Muzeelor de Apă din care face parte și Muzeul Apei „Leonida Truță”, aparținând Companiei de Apă Someș S.A.
Această realizare vine la scurt timp după ce Adunarea Generală a WAMU-NET a ales noul Consiliu de Administrație al Rețelei, un reprezentant al Companiei de Apă Someș S.A. fiind reconfirmat în funcție în acest for.
În prezent, WAMU-NET numără peste 60 de Muzee ale Apei de pe cinci continente, fiecare cu o abordare unică a temei Apei dar toate cu scopul comun de a îmbunătăți educația și conștientizarea publică, în particular a generației tinere, privind provocările cu care este confruntat în zilele noastre acest element esențial pentru viață, în condițiile împuținării resurselor și a schimbărilor climatice.