Oana Pellea îi învaţă pe clujeni să se "întoarcă spre sine". "Sunt şocată de însingurarea oamenilor"

Oana Pellea îi învaţă pe clujeni să se
Actriţa Oana Pellea va susţine astăzi un atelier interactiv, „Întoarcerea către sine", în cadrul conceptului de evenimente Inspire, la Cluj.
">

La eveniment participă 27 de persoane, în special oameni din mediul de business, cu vârste între 25 şi 45 de ani. „Li s-a cerut acestor persoane să vină de acasă cu o pernă, dar şi cu acel obiect care le aduce aminte de copilăria lor. Vom crea o atmosferă de iarnă, va fi scorţişoară, ceaiuri şi prăjituri personalizate", a declarat Oana Luca, managing partner al Inspire Cluj.

„Este o întâlnire la care le voi propune oamenilor să ne jucăm. E din ce în ce mai greu să ne uităm în oglindă şi să zâmbim dimineaţa. Cred că este o însingurare a globului, sunt şocată de însingurarea oamenilor. Cred că în timpuri de criză trebuie să-ţi asumi viaţa", a spus artista Oana Pellea pentru ziuadecj.ro.

Atelierul începe la ora 14 şi durează două ore şi jumătate.

Pellea susţine mâine, tot la Cluj, la Teatrul Naţional, în piesa "Vocea umană".

Comenteaza