ŞOCANT: Tortură în stil mafiot la o stână. I-a "cimentat" picioarele unui cioban

ŞOCANT: Tortură în stil mafiot la o stână. I-a "cimentat" picioarele unui cioban
| Foto: Captura video Digi24

Un cioban a fost băgat cu picioarele în găleți cu ciment proaspăt de proprietarul stânii și amenințat.

Un caz șocant din Bacău a ajuns în atenţia opiniei publice. Un cioban a fost băgat cu picioarele în găleți cu ciment proaspăt de proprietarul stânii și amenințat de patron.  

Patronul este bănuit că făcea trafic de droguri după ce în urma perchezițiilor la domiciliu poliția a descoperit în casa lui substanțe ilegale. Din primele informații, proprietarul stânii încerca să îl forțeze pe cioban să nu îl reclame că deținea droguri.

Bărbatul de 33 de ani era angajat ca cioban la o stână din comuna Motoșeni, județul Bacău. Se pare că ar fi avut unele neînțelegeri cu proprietarul stânii și se suspectează că ciobanul ar fi știut că proprietarul ar face trafic de droguri.

Din acest motiv, proprietarul și un alt localnic au încercat să îl amenințe, l-au dus într-un grajd, acolo unde l-au băgat cu picioarele în două găleți și au turnat ciment proaspăt, amenințându-l că îl vor lăsa acolo până cimentul se va întări. Ciobanul a încercat să fugă, însă a fost lovit în acel moment, a informat digi24.ro

Comenteaza